Complexul Energetic Hunedoara riscă falimentul

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) se află într-o situație limită, iar dacă nu va realiza venituri suficiente și nu va reduce cheltuielile la maxim, riscă falimentul, chiar și dacă societatea va intra în procedură de insolvență, a declarat miercuri seara, pentru Agerpres, directorul general adjunct al CEH, Petre Nica, pe fondul protestelor desfășurate la Mina Lupeni.

Potrivit acestuia, din sumele de bani încasate pe serviciile de termoficare și din fondurile economisite prin recuperarea unor materiale din lucrările vechi, activitatea de producție minieră s-ar mai putea derula până pe 13 ianuarie sau chiar până la sfârșitul lunii, în anumite condiții, informează Agerpres.

Directorul general adjunct al CEH a precizat că, în paralel, trebuie reduse cheltuielile la maxim, iar una dintre modalități ar fi programul de întrerupere temporară a activității (ITA) pentru personalul auxiliar, în prima zi din fiecare săptămână a lunii ianuarie.

‘Dacă nu vom face venituri suficiente și nu vom reduce cheltuielile la minim, vom risca falimentul. Pentru că orice firmă poate duce factura scadentă neachitată la judecătorul sindic și cere falimentul. Judecătorul nu poate lua altă decizie, decât să declare falimentul. Or, ca să evităm toate aceste prezumtive probleme în perioada în care se așează noul guvern și primim ajutorul de stat, suntem nevoiți să aplicăm măsuri de creștere a veniturilor — și de asta am pornit termocentrala Paroșeni, dar și de reducere a cheltuielilor. De aceea am dat decizia cu ITA, pentru că este o parte din activitate în care ne descurcăm cu patru zile pe săptămână. De aici au plecat toate supărările oamenilor’, a explicat Petre Nica.

Directorul general adjunct al CEH a mai arătat că programul de reducere a săptămânii de lucru pentru personalul auxiliar a fost stabilit doar pentru luna ianuarie. Dacă situația financiară a companiei se va îmbunătăți, nu este exclusă renunțarea la acesta, după consultarea Consiliului de Administrație al CEH, a precizat Nica.

‘Programul de intrare în ITA este decis doar pentru luna ianuarie, iar dacă intrarea în insolvență ne va aduce un pic de bine, se va renunța la el. Dar aceasta va fi decizia administratorului judiciar. Nu pot să o iau eu, acum. Voi prezenta Consiliului de Administrație doleanța lor de a se renunța la acest program de întrerupere a activității, care va lua o decizie’, a arătat Nica.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.