Criminalitatea, în scădere la New York

0

Numărul de crime şi împuşcături în New York a scăzut în anul 2016 şi a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani.

Potrivit statisticilor publicate miercuri de NYPD, în cel mai mare oraş american s-au consemnat anul trecut 335 de crime, o scădere de 4,8%, comparativ cu 2015. De asemenea, numărul împuşcăturilor a scăzut cu 140, coborând până la cifra 998, ceea ce înseamnă un regres de 12%, relatează Romaniatv.net.

Sunt cele mai mici statistici din ultimii 25 de ani privitoare la metropola americană care numără acum aproximativ 8,5 milioane locuitori. Mai mult, şeful NYPD, James O’Neill, a subliniat că numărul împuşcăturilor între bande a scăzut cu 25%, de la 560 la 412.

Aproximativ o treime dintre infracţiuni s-au produs pe timp de noapte, între orele 22 şi 2 dimineaţa. Situaţia în New York rămâne foarte inegală în cartiere: în bogatul Manhattan au loc mai puţine infracţiuni, în timp ce Bronx, Queens sau Brooklyn continua să fie cele mai periculoase cartiere.

Scăderea infracţionalităţii la New York s-a produs în timp ce în alte oraşe mari ale SUA criminalitatea este în creştere. Astfel, la Chicago numărul crimelor în 2016 a fost de 760, în creştere cu 20% faţă de anul anterior

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.