Federer, învins de un tânăr de 19 ani

0

Tenismanul elveţian Roger Federer, în vârstă de 35 de ani şi locul 16 ATP, a fost învins cu scorul de 7-6 (1), 6-7 (4), 7-6 (4), de germanul Alexander Zverev, în vârstă de 19 ani şi numărul 24 mondial, într-un meci din grupele Cupei Hopman, competiţie care se desfăşoară la Perth.

Meciul dintre Roger Federer şi Alexander Zverev a durat două ore şi 34 de minute, iar toate cele trei seturi s-au decis la tie-break. Federer a jucat şi la dublu mixt, el şi Belinda Bencic impunându-se cu scorul de 4-1, 4-2 în faţa cuplului format din adversarul său de la simplu, Alexander Zverev, şi Andrea Petkovic.

Luni, Roger Federer a disputat primul său meci după 178 de zile de pauză. El s-a impus la începutul săptămânii, cu scorul de 6-3, 6-4, în faţa britanicului Daniel Evans, locul 66 ATP, tot în cadrul Cupei Hopman.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.