Codul Fiscal se modifică. Din nou!

0

Salariaţii vor datora contribuţiile de pensie şi de sănătate la tot venitul realizat, actualul plafon maxim, echivalent cu 5 salarii medii brute, fiind eliminat. Pe de altă parte, salariaţii, PFA şi pensionarii care au şi venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, dar şi din chirii, vor fi scutiţi de CASS pentru acestea, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal.

Principalele noutăţi ale documentului sunt: introducerea scutirii de CASS pentru cei care au venituri din chirii concomitent cu salarii, pensii sau PFA; reintroducerea scutirii de CASS pentru cei care au venituri din dividende, dobânzi, drepturi de autor, concomitent cu salarii, pensii sau PFA; eliminarea plafonului maxim de 5 salarii medii brute pentru salariaţi la plata contribuţiilor, atât CAS, cât şi CASS.

Astfel, este reintrodusă  scutirea de CASS pentru persoanele care realizează venituri din investiţii (dividende, dobânzi) şi/sau din alte surse pentru aceste venituri dacă în cursul anului fiscal realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din pensii, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din asocierea cu o persoană juridică sau venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scrie Profit.ro.

De la 1 ianuarie 2017, conform Codului fiscal – legea 227/2015, scutirea era eliminată, ceea ce însemna că salariaţii, pensionarii, PFA urmau să achite CASS pentru dividende, dobânzi şi drepturi de autor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.