Erdogan trimite la închisoare sute de oameni de afaceri turci

Procurorii turci au emis mandate de arestare pentru 380 de oameni de afaceri acuzaţi că ar fi oferit sprijin material reţelei clericului Fetullah Gulen.

Clericul Fetullah Gulen a fost acuzat că ar fi fost implicat în complotul ce a dus, în vara anului trecut, la lovitura de stat eşuată de la Ankara.

Procurorii turci au emis mandate de arestare pentru 380 de persoane – oameni de afaceri acuzaţi că au furnizat sprijin material reţelei lui Gulen, acuzat de implicarea în puciul de la Ankara, din iulie 2016, informează  Reuters.

Agenţia de presă turcă Anadolu scrie că procurorii au emis şi ordine de percheziţie împotriva unor suspecţi, urmând să le fie percheziţionate locuinţele şi birourile.

Gulen, care trăieşte în Statele Unite, a negat vehement acuzaţiile privind eventuala lui implicare în puciul eşuat de la Ankara, în urma căruia peste 240 de persoane ar fi murit şi mai multe mii au fost arestate, inclusiv magistraţi turci.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.