Petru Hadârcă, la Conferințele TNB pe 22 ianuarie

0

Duminică 22 ianuarie 2017, de la ora 11.00, la Sala Pictura, în cadrul programului « Conferințele Teatrului Național» , Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional “MIHAI Eminescu” din Chişinău, prezintă conferinţa cu tema Documentele – o putere imbatabilă în fața speculațiilor istorice” (Teatrul Național din Chișinău – edificarea unei instituții de cultură românească în temeiul Unirii de la 1918).

„Teatrul Național din Chișinău este opera de cultură realizată în urma Unirii de la 1918. În virtutea unor circumstanțe istorice, Chișinăul a avut șansa de a fi reconectat unui spațiu românesc, în plină efervescență, al mișcărilor culturale animate de ideea coeziunii naționale și a sincronizării la tendințele europene  de modernizare.

În intenția de a aduna materiale pentru un muzeu al Teatrului Național la Chișinău, am ajuns la Arhivele Naționale ale României, în fondurile cărora știam că se păstrează mai multe documente care confirmă și ilustrează eforturile de creare și menținere a unei scene românești de anvergură națională. Deși cunoșteam istoria înființării Naționalului basarabean, contactul cu documentele acelor timpuri a avut efectul de a transforma o lume ipotetică, descrisă în studii savante, în una reală, a cărei existență este incontestabilă: da, în perioada interbelică s-au pus bazele instituționale, arhitecturale și estetice ale Teatrului Național din Chișinău! Tezele de sorginte bolșevică, despre înapoierea culturală și despre începutul sovietic al teatrului din Moldova, se care le vezi cu ochii tăi și le ții în mână: originalul unor documente cu ștampila „România – Teatrul Național din Chișinău” sau cu semnătura unor figuri legendare ale culturii noastre, cum ar fi: Octavian Goga, Victor Eftimiu, George Topârceanu, Nichifor Crainic, Ion Minulescu, Ion Marin Sadoveanu ș.a.”. Petru HADÂRCĂ

Despre Petru HADÂRCĂ

 Actor, regizor, realizator de emisiuni TV şi radio, s-a născut pe 8 mai 1963, în micul oraș Sângerei din Republica Moldova. A absolvit Institutul de Teatru „B. V. Şciukin” din Moscova.  A fost actor la teatrele „Luceafărul” şi „Mihai Eminescu” din Chişinău, precum şi la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti. În perioada 1995-1997 este angajat prin colaborare la Teatrul „Nottara” din Bucureşti. Timp de mai mulţi ani a fost director artistic al Studioului de creaţie „Apropont” din Chişinău, al Teatrului muzical „Ginta Latină”. În prezent este director general al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”.

A interpretat roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme TV şi artistice. Este cunoscut pentru mai multe spectacole montate în diverse teatre de pe ambele maluri ale Prutului: „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” şi „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale; „O afacere sentimentală” de Claude Magnier; „Două săgeţi” de A. Volodin; „Noroc şi sănătate, domnule!” de Pierre Chesnot; „Puricele în ureche” de Georges Feydeau ş.a.

Conferinţa pe care o va susţine domnul Petru Hadârcă va avea loc în dimineaţa celei de-a treia zile a Turneului Teatru Românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, care debutează la TNB, între 20 şi 22 ianuarie 2017, proiect ajuns în acest an la cea de-a patra ediţie. Cu această ocazie, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău va prezenta trei dintre cele mai recente spectacole ale sale, pe scena Sălii Studio a TNB: „În ochii tăi fermecători”, după Gib Mihăescu, regia Alexandru Vasilachi, „Aveţi ceva de declarat?” de Georges Feydeau, regia Petru Hadârcă, „Casa Mare” de Ion Druţă, regia Alexandru Cozub.

Pentru mai multe informaţii legate de bilete:

021.314.71.71 (Agenţia de bilete)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.