Iohannis, SRI și Parlamentul, mai puțini bani în 2017!

0

Administraţia Prezidenţială, Serviciul Român de Informaţii‎ şi Parlamentul vor avea în 2017 un buget redus faţă de anul trecut. Pe de altă parte, Premierul Sorin Grindeanu a declarat la România TV că nu va accepta niciun fel de interferenţă din partea şefului statului.

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat că bugetul Administraţiei Prezidenţiale, al Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi al SRI, SIE şi al altor instituţii, cu excepţia ministerelor, vor fi reduse cu aproximativ 20%, el arătând că 2017 trebuie să „chivernisim” mai bine banii.

Am spus deja în campanie, şi după alegeri, că în afară de ministere – unde în funcţie de partea din program pe care trebuie să o punem în aplicare, şi vor primi banii pe programe – celelalte instituţii, 18-19-20 de instituţii, vor avea cu 19-20% mai puţin. Eu am pus deja pe site proiectul de buget pentru Camera deputaţilor cu 19% mai puţin. Limitele de buget le vor primi toate aceste instituţii – cu 20% mai puţin”.

Întrebat care sunt instituţiile ce vor primi bugete reduse cu 20%, Dragnea a răspuns: „Administraţia prezidenţială, Senatul, Camera, SRI, SIE, Curtea de Conturi, alte instituţii în afara ministerelor, care nu produc”.

„Este un an în care trebuie să chivernisim mai bine fiecare bănuţ. Cred toţuşi că putem în aceste instituţii să ne restrângem puţin pentru că se poate. Dacă suntem mai economi şi mai gospodari, se poate”, a adăugat Dragnea.

CALENDARUL ADOPTĂRII BUGETULUI

19 ianuarie – prima lectură în şedinţa de guvern
20-22 ianuarie – ultimele discuţii cu instituţiile
23 ianuarie – şedinţă specială de guvern pentru adoptare
25 ianuarie – începutul procedurii în Parlament
27 ianuarie – adoptat de legislativ, gata pentru promulgare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.