Cezar Preda, despre cazul Coldea

0

Deputatul liberal Cezar Preda, membru al comisiei de control a SRI, a declarat, marți, că nu știe ce poate face comisia în analizarea cazurilor Florian Coldea și Sebastian Ghiță, având în vedere că este deja o anchetă a SRI.

„Pot să vă spun că nu știu ce poate face nici acum această comisie vizavi de această anchetă. Dacă există o anchetă internă a SRI trebuie să facem analiza după ancheta SRI, dacă există vreun denunț din partea domnului Ghiță va trebui întâi să vedem dacă există deja un dosar început, pentru că dacă există o anchetă penală iarăși nu putem face comisie de anchetă”, a afirmat Cezar Preda, care a participat la ședința Comisiei parlamentare de control a activității SRI.

Întrebat dacă această comisie nu poate face nimic, Preda a răspuns: „Comisia poate face exact ceea ce legea spune: controlul civil efectiv pe care l-a și făcut, numai că demonizarea acestei activități s-a făcut nepermis”.

La rândul său, senatorul UDMR Verestoy Attila, secretar al comisiei, a spus că situația impune implicarea comisiei în elucidarea aceste aspecte.”Nu este prima dată când această comisie are aceste preocupări și cred că nici ultima dată. Din păcate, situația impune într-adevăr implicarea comisiei în a elucida care sunt aspectele reale care au zguduit un pic sistemul nostru de securitate”.

Acesta a mai spus că decretul de trecere în rezervă a generalului Florian Coldea a ajuns la preşedintele României.

„Domnul Coldea este în rezervă, nu este suspendat. Decretul de trecere în rezervă este la preşedintele României. Nu este o informaţie oficială. E pe sursele mele”, a precizat Verestoy, membru al Comisiei parlamentare de control a SRI.

Comisia parlamentară de control al SRI va adresa o solicitare directorului SRI, Eduard Hellvig, pentru a fi audiat în cazul lui Florian Coldea, a anunțat, luni, președintele comisiei, Adrian Țuțuianu.

„Mâine vom face o primă întâlnire mai informală a Comisiei de control, pentru că dorim să știm foarte exact ce avem de făcut, să vedem regulamentul, iar apoi sigur că, instituțional, voi adresa o solicitare directorul Serviciului Român de Informații, domnul Hellvig, și vom stabili de comun acord o dată și o oră pentru audiere pe acest subiect și pe altele dacă vom aprecia că sunt necesare și pe alte subiecte”, a anunțat Țuțuianu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.