Putin sare în apărarea lui Trump

0

Președintele rus Vladimir Putin a criticat marți ceea ce a numit încercările de a delegitimiza victoria electorală ‘convingătoare’ a lui Donald Trump prin relatări despre presupuse întâlniri ale acestuia cu ‘prostituate’ la un hotel din Moscova, în opinia liderului de la Kremlin astfel de relatări fiind emblematice pentru ‘nivelul considerabil al degradării elitei politice în Occident, inclusiv în Statele Unite’, relatează agenția EFE.

‘Am impresia că, după modelul încercat la Kiev, sunt dispuși să pună la cale un ‘Maidan’ la Washington pentru a nu-l lăsa pe Trump să fie învestit’ ca președinte, a spus Putin la o conferință de presă desfășurată la Moscova, aluzie la revolta din Ucraina ce l-a înlăturat de la putere pe președintele prorus Viktor Ianukovici.

Liderul de la Kremlin a subliniat că în SUA continuă ‘lupta politică agresivă’, deși alegerile prezidențiale s-au încheiat cu ‘victoria convingătoare’ a lui Trump. ‘Din punctul meu de vedere, această luptă are mai multe obiective, probabil mai multe decât bănuim, dar unele sunt evidente. Primul este să conteste legitimitatea președintelui ales al SUA’, a indicat Putin.

În opinia sa, al doilea obiectiv urmărit de adversarii lui Donald Trump este ‘să-l lege de mâini și de picioare pe președintele ales pentru ca el să nu-și poată îndeplini promisiunile făcute poporului nord-american în timpul campaniei electorale, atât cele de politică internă cât și cele care privesc scena internațională’.

Putin a amintit că atunci când Trump a fost la Moscova, cu ani în urmă, el a vizitat Rusia în calitate de om de afaceri, nu de politician, liderul de la Kremlin susținând că autoritățile ruse nu știau atunci de eventualele ‘ambiții politice’ ale celui care va fi învestit săptămâna aceasta ca președinte al SUA.

‘Era un simplu om de afaceri. Chiar dacă era în același timp unul dintre cei mai bogați din SUA. Crede cineva că serviciile secrete (ruse) aleargă după fiecare miliardar nord-american? Evident că nu’, a continuat Putin.

El a făcut astfel referire la scandalul izbucnit săptămâna trecută în Statele Unite după ce presa a publicat note dintr-un document elaborat de un fost agent secret britanic în care se regăsesc informații potențial compromițătoare despre viitorul președinte al SUA, inclusiv aventuri cu prostituate la Moscova, precum și detalii despre presupuse legături ale anturajului său cu Rusia, informații calificate de Trump drept ‘știri false’ prin care adversarii săi politici încearcă să-l compromită cu ajutorul celor care îi sunt ostili în serviciile secrete și presă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.