Totul despre eliminarea Formularului 088

0

Prima şedinţă a grupului de lucru care va identifica soluţiile pentru posibilele probleme generate de eliminarea Formularului 088, cunoscut drept „coşmarul patronilor” va avea loc marţi, 17 ianuarie, şedinţă la care va participa preşedintele ANAF, Bogdan Stan, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Antreprenoriat.

Din acest grup de lucru fac parte reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Patronatului Român, ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, ai Patronatului Tinerilor Întreprinzători, ai Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România şi ai Uniunii Generale a Industriaşilor din România, relatează Romaniatv.net.

Ministerul mai precizează că luni a avut loc prima şedinţă a Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat (CCA), şedinţă la care au participat 42 de reprezentanţi ai partenerilor sociali, ai organizaţiilor neguvernamentale ale mediului de afaceri şi ai camerelor de comerţ şi industrie.

În cadrul şedinţei, Florin Jianu, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a precizat: „Am reuşit deja să colectăm o serie de propuneri valoroase din partea reprezentanţilor mediului de afaceri, propuneri de care vom ţine cont în acţiunile pe care le vom derula în activităţile viitoare ale ministerului. Mă voi consulta cu CCA pentru toate politicile publice pe care urmează să le dezvolt, considerând transparenţa decizională şi parteneriatul public-privat esenţiale în relaţia cu mediul de afaceri”.

Ordinea de zi a reuniunii CCA de luni a cuprins următoarele puncte:
1. Proiect de Ordin al Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat pentru aprobarea:
– Normelor de aplicare a Legii nr. 102 din 19 mai 2016, privind incubatoarele de afaceri
– Regulamentului de selectare şi numire a administratorului incubatorului de afaceri, în cazul în care printre fondatori se află o autoritate publică
– Comisiei cu atribuţii în domeniul incubatoarelor de afaceri.
2. Legea prevenţiei.
3. Programul de susţinere a internaţionalizării firmelor româneşti.
4. Start-up Nation – program de susţinere a a antreprenorilor tineri.

Alături de Gurupul de lucru pentru Formularul 088, la nivelul CCA au mai fost constituite:
Grupul de lucru privind legea debirocratizării
– Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
– Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii
– Uniunea Naţională a Patronatului Român
– Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România
– Asociaţia Romînă a Antreprenorilor de Construcţii
– Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.

Următoarea şedinţă a Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat va avea loc luni, 13 februarie 2017.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.