Ne-a părăsit marele actor Ion Besoiu

0

Actorul Ion Besoiu, cunoscut pentru roluri din filme ca ”Toate pânzele sus” şi ”Bucureşti Non Stop”, a murit la vârsta de 85 de ani.

Ion Besoiu a încetat din viaţă miercuri dimineaţă, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu din Bucureşti. Actorul avea probleme mari de sănătate, iar în ultima vreme nu a mai apărut în viaţa publică.

Actorul Ion Besoiu era cardiac și a decedat se pare în urma celui de al treilea infarct, a declarat Adrian Besoiu, nepotul actorului, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă confirmă faptul că Ion Besoiu ar fi murit în urma celui de al treilea infarct, Adrian Besoiu a explicat că aceasta ar fi cauza, deși a beneficiat de o îngrijire medicală deosebită. „Așa se pare. (…) A beneficiat de o îngrijire ieșită din comun. Medicul care s-a ocupat direct de el, personal, e cel mai bun prieten al meu și finul meu. S-a ocupat ca de tatăl lui. (…) Inima nu a mai putut să bată și nu a mai avut contractilitate. I s-a făcut injectabil niște soluții special aduse, care măresc contractilitatea inimii. Nu a mai avut putere, nu a mai asimilat. În momentul în care inima nu mai poate să bată, se produce insuficiența cardiacă, prin mici infarcturi”, a spus acesta.

Ion Besoiu era cardiac, asemenea tatălui și fratelui său, potrivit nepotului de la Sibiu. „El toată viața a fost bolnav de inimă. La mine în familie, bunicul meu, tatăl meu și el, toți au murit de inimă. Toți au fost cardiaci”, mărturisește Adrian Besoiu.

Actorul Ion Besoiu fusese salvat de medicii cardiologi din București, de mai multe ori, încă din martie 2016, de când era mai mult internat în spitale. „Finalul cardiac era de așteptat. Avea un stent pe inimă (…) a avut două stenturi pe picioare. De anul trecut, din martie a stat numai prin spitale. A fost scos de câteva ori din situații critice, tot de medicii aceștia. Eram pregătit, starea lui se degradase vertiginos de anul trecut”, a mai spus Adrian Besoiu.

Trupul neînsufleţit al actorului Ion Besoiu, care a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 85 de ani, va fi depus, vineri, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, a declarat Alexandru Darie, directorul instituţiei teatrale.

Trecerea în nefiinţă a lui Ion Besoiu a lăsat înmărmurită lumea teatrului şi a filmului românesc, în ciuda vârstei înainte. Florin Zamfirescu a declarat la România TV că l-a considerat mereu „naşul” său pentru că a fost cel care l-a prezentat la debut. „De Sf. Ion a fost singurul pe care l-am sunat. Şi nu mi-a răspuns şi mam temut că se întâmplă ceva N-am insistat, voiam doar să-i urez cele bune de ziua lui. Dumnezeu să-l odihnească! Pentru mine Besoiu este o personalitate extrem de importantă. L-am numit întotdeauna „Naşul” meu, fiind primul actor care a prnunţat numele Florin Zamfirescu public. Era prezentator într-un spectacol prin 1966 şi el m-a prezentat, mi-a prezentat debutul. Ce să zic? Că e o pierdere? E o pierdere! Că este o tristeţe? Este o tristeţe!”, a declarat Florin Zamfirescu.

„A fost o legendă a teatrului românesc. O să-i simt lipsa, eu i-o simt de mulţi ani. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-a ajutat să aibă o suferinţă mai uşoară, să plece dincolo cât de cât împăcat şi liniştit. Acolo îl aşteaptă mari colegi ai generaţiei sale: Mmoraru, Dinică, Amza şi câţi alţii.. meşterul Beligan… Nu am vorbit cu el de mulţi ani, dar aveam o oarecare linişte că ştiam că încă există”, a spus îndurerată şi actriţa Florina Cercel.

Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a transmis şi el un mesaj de condoleanţe. „Am aflat cu profundă tristețe vestea morții actorului Ion Besoiu, unul dintre ultimii reprezentanți ai unei generații de actori, regizori și dramaturgi, care a dat teatrului și filmului românesc strălucire și forță artistică de neegalat. Amintesc câteva din rolurile sale memorabile în filme: ‘Toate pânzele sus!’, ‘Haiducii’, ‘Ion’, ‘Nemuritorii’, etc, dar și câteva din marile sale creații teatrale: Serebreakov în ‘Unchiul Vanea’, Corifeu în ‘Antigona’, Polonius în ‘Hamlet’, Ferapont în ‘Trei surori’, Senecus în ‘Caligula’, Muhoiarov Ivan Matveevici în ‘Oblomov’, și nu numai”, scrie Vulpescu, miercuri, pe Facebook.

Ministrul mai afirmă despre Ion Besoiu că, prin creațiile sale, „rămâne în panteonul artei actorului din țara noastră”. „Creațiile sale vor rămâne pentru totdeauna în panteonul artei actorului din țara noastră. Actor aparte, om modest și cald, personalitate cu farmec, Ion Besoiu lasă în urmă amintirea unui creator total devotat artei sale”, subliniază ministrul Culturii.

Ion Besoiu s-a născut la 11 martie 1931, la Sibiu, şi a fost actor de film, radio, teatru și televiziune. A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu, a activat ca actor în multiple ocazii și a fost directorul teatrului Lucia Sturza Bulandra din București.

A debutat în 1957. În anii ’70 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Șoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini și umbre”.

În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”

În 2002, a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu a foste președinte executiv al Fundației „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.