Cioloș, atac dur la Dragnea și Grindeanu în privința grațierii

0

Dacian Cioloş acuză guvernul că a iniţiat modificări ale legilor penale în dispreţul alegătorilor, cu singurul scop de a scăpa de dosare şi condamnări. El vorbeşte despre o întoarcere în anii 90.

Dacian Cioloş afirmă că modificările pe care guvernul intenţionează să le facă la legislaţia penală arată dispreţ faţă de alegători.

„Prin felul în care a fost făcut azi, demersul grațierii/amnistiei, în orice formă sau moment va fi el promovat, creează suspiciunea că obiectivul central al guvernării PSD-ALDE este altul :

Nu bunăstarea românilor, așa cum au clamat înainte și după alegeri,

Nu interesul public, cetățenii sau mediul economic,

Nu interesul României într-un context geostrategic foarte dificil.

Principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale.

Nimic altceva nu contează, niciun sacrificiu nu e prea mare: cetățenii care respectă legea, ţara, credibilitatea ei, statutul european al României. Toate pot fi sacrificate peste noapte pentru ca o mână de indivizi să scape de lege.
Simplu și cinic.

Reglementările introduse pe furiș nu arată decât dispreț față de cetățeni. Maniera duplicitară în care este folosită problema supra-aglomerării penitenciarelor, ca pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România, este inacceptabilă.
Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii ’90. O Românie normală este România domniei legii, nu a bunului plac, nu a loviturilor de forță sau aranjamentelor oculte”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative privind graţierea şi modificarea Codului Penal pentru punerea în concordanţă cu hotărârile CCR. Proiectul de ordonanţă care a fost elaborat şi care ar urma să intre în vigoare la 18 februarie vizează doar faptele comise până la data de 18 ianuarie.

Peste o mie de persoane s-au strâns, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penal şi de procedură penală, acţiunea fiind iniţiată pe reţelele de socializare. Ulterior, numărul manifestanţilor a urcat la peste 3.000 în drum spre Guvern. Proteste similare au avut loc şi în alte opt oraşe mari din ţară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.