Gazprom, creștere peste estimări a profitului în 2016

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a raportat joi un profit net de 102,2 miliarde ruble (1,7 miliarde de dolari) pentru perioada iulie-septembrie 2016, peste estimările analiștilor intervievați de Reuters.

Compania controlată de statul rus a beneficiat în trimestrul al treilea 2016 de aprecierea rublei, care i-a permis să revină după pierderile de două miliarde de ruble înregistrate în perioada similară a lui 2015.

În schimb, cifra de afaceri a Gazprom a scăzut cu 3% în ritm anual până la 1.257 miliarde de ruble în trimestrul al treilea 2016, în timp ce cheltuielile operaționale au crescut cu 21% până la 1.140 miliarde ruble.

Pe primele nouă luni ale anului trecut, Gazprom a vândut o cantitate de 322,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 6,4% mai mult decât în 2015. Majoritatea livrărilor, 160,9 miliarde metri cubi, au fost făcute spre Europa și alte piețe, singurele piețe care au raportat o creștere a cererii. Pe piața internă, Gazprom a vândut 139,7 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu aproape 8% mai puțin comparativ cu primele nouă luni din 2015. Restul de 22 miliarde metri cubi au fost vândute către statele din fosta URSS.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.