Laureații People’s Choice Awards

Producțiile „Finding Dory” și „Deadpool” dar și actrița de comedie și realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres au fost, miercuri, marii câștigători ai galei People’s Choice Awards, premii prin care publicul larg își desemnează favoriții din industria divertismentului, fie că este vorba de cinema, televiziune sau muzică, conform AFP și Reuters.

În ceea ce o privește, Ellen DeGeneres a devenit miercuri seară cea mai premiată personalitate artistică din istoria acestor premii. Ea a câștigat de 20 de ori acest premiu într-o perioadă de timp de aproape două decenii. Anul acesta vedeta a primit trei premii — pentru cel mai bun realizator de televiziune, pentru voce împrumutată unui personaj de animație și pentru cea mai bună colaborare într-o comedie, premiu pe care l-a împărțit cu Britney Spears.

„Singurul lucru care m-ar fi făcut mai fericită, dar nu cu mult mai fericită, pentru că și aceste premii mă fac foarte fericită, ar fi fost să fiu votată și de animale, pentru că iubesc animalele și cred că și ele știu cât de mult le iubesc” a declarat DeGeneres cu ocazia ceremoniei desfășurate la Los Angeles.

La categoriile rezervate actorilor au fost premiați Jennifer Lawrence, Ryan Reynolds, Blake Lively, Tom Hanks, Priyanka Chopra, Sofia Vergara și Johnny Depp.

„Finding Dory” a primit premiile pentru cea mai bună peliculă și pentru cel mai bun film de familie, în timp ce „Deadpool” a fost premiat pentru cel mai bun film de acțiune.

Tom Hanks a fost premiat la categoria cel mai bun actor.

Jennifer Lawrence a câștigat premiul la categoria rezervată actrițelor, distincție pe care a mai câștigat-o în 2015.

Robert Downey Jr (premiat și în 2015) și Margot Robbie au câștigat la secțiunea dedicată actorilor din filme de acțiune.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.