Proteste în toată țara împotriva legii grațierii

0

Mii de persoane s-au strâns, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penal şi de procedură penală, acţiunea fiind iniţiată pe reţelele de socializare. Ulterior, numărul manifestanţilor a urcat la peste 3.000 în drum spre Guvern. Proteste similare au avut loc şi în alte opt oraşe mari din ţară. 

 În faţa Guvernului s-au strâns aproape 3.000 de persoane, potrivit estimărilor celor care participă la protest. Ei scandează în cor „Fără graţiere” şi „După servici, mâine tot aici”. Manifestanţii au mai strigat „Hoţii”, „Corupţia ucide” şi „PSD, ciuma roşie”, relatează Romaniatv.net.

Cei peste 3.000 de manifestanţi au ajuns în faţa Guvernului, în Piaţa Victoriei, la aproape o oră după ce au plecat de la Universitate.

Protestatarii au scandat aceleaşi lozinci ca în Piaţa Universităţii: „DNA să vină să vă ia” și „Fără amnistie, la pușcărie”. Ei poartă cartonaşe roşii şi pancarte pe care scrie „Vrem sistem de sănătate, nu iertare de păcate”, „Jos labele de pe Codul penal”.

 Manifestanţii au blocat prima bandă a Bulevardului Magheru, pe sensul spre Piața Romană, în drum spre Palatul Victoria.

Proteste față de Legea grațierii în București și alte orașe

Aproape o sută de sibieni s-au strâns miercuri seara, în Piaţa Mare, la un protest spontan împotriva proiectului Legii graţierii. Participanţii nu au scandat lozinci, însă au afişat un singur banner cu doi elefanţi simbolizând graţierea şi amnistia şi îndemnul „Să le tăiem trompele!”, transmite Agerpres.

Peste 250 de persoane au protestat, miercuri seară, la Cluj-Napoca, faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului vizând graţierea şi modificările Codului penal, la un moment dat între câţiva manifestanţi şi jandarmi izbucnind un conflict, în condiţiile în care forţele de ordine le-au cerut acestora să se legitimeze, oamenii scandând „Jandarmeria apără hoţia” şi „Ruşine!”, scrie news.ro. 

La Iaşi, aproape 100 de oameni au ieşit în stradă şi au protestat pe Bdul. Ştefan cel Mare.

„Ne strângem la Universitate începând cu ora 18:00. Daca suntem destui mergem într-un marş spre Guvern. Pornim în marş la ora 20:00”, au scris iniţiatorii protestului pe pagina de Facebook „Nu legii graţierii şi amnistiei”.

Protestatarii prezenţi în Piaţa Universităţii au scandat „Ciuma roşie, jos PSD”, „Demisia!”, „Colectiv”, „Ruşine!”, „Vrem democraţie, hoţii stau la puşcărie!”, „Jos penalii”, „DNA, să vă ia!”, „Guvernare, nu eliberare” şi ţin în mâini cartoane mici roşii.

Manifestanţii de la Bucureşti au agitat cartonaşe roşii şi poartă pancarte pe care scrie „Vrem sistem de sănătate, nu iertare de păcate”, „Jos labele de pe Codul penal”.

Protestul vine după ce, miercuri, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.

Protestele au avut loc miercuri seară în Piaţa Universităţii din Capitală, dar şi alte oraşe mari din ţară precum Cluj, Craiova, Braşov, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Deva şi Constanţa.

Printre cei care şi-au anunţat prezenţa în stradă se află şi Nicuşor Dan, preşedintele USR, care spune că a reflectat mult înainte de a lua decizia de a participa la protest.

„E foarte grav ca guvernul sa dea o ordonanta de urgenta prin care sa scape politicienii de puscarie. E un atac la statul de drept, o intoarcere a Romaniei la anii 90, un atac la viitorul occidental al Romaniei.
Protestele organizate azi in orasele din Romania sunt reactia fireasca si obligatorie la abuzul puterii. Prin proteste au fost oprite derapajele din Martea Neagra (aceleasi cu cele de azi) si legea speciala pentru Rosia Montana.
Voi fi azi la ora 18 la protesul din Piata Universitatii.
Am reflectat mult daca sa particip sau nu, riscul fiind sa fim acuzati de confiscare politica a protestelor. Am decis sa particip, fara sa dau declaratii presei de la protest, pentru a transmite un mesaj asupra gravitatii a ce se intampla sutelor de mii de oameni care ne-au votat”, a scris pe pagina sa de Facebook Nicuşor Dan. 

Protestele au fost anunţate pe pagina de Facebook a Comunităţii „Corupţia Ucide”, pentru perioada 18 ianuarie – 1 februarie, iar peste 3.000 de oameni şi-au anunţat prezenţa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.