Liberalii cer demisia ministrului Justiției
PNL cere demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, luni, preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan. Aceasta a cerut Guvenului să retragă cele două ordonanţe privind graţierea şi modificarea legilor din domeniul penal.
Aceasta a reiterat faptul că PNL va respinge orice inițiativă legislativă care promovează grațieri colective.
„PNL își asumă să inițieze în Parlament, doar acolo unde e cazul, punerea în acord a legilor din domeniul penal cu deciziile Curții Constituționale, având o consultare publică prealabilă cu organizațiile magistraților și societatea civilă”, a mai scris Raluca Turcan.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la 5 ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani şi a celor cu boli incurabile în faze terminale. Prevederile nu se aplică recidivistilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după dată de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedura Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice. În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi că beneficiari ai folosului patrimonial de pe urmă faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la dată comiterii faptei reclamate.
Peste 20.000 de oameni au protestat, duminică seară, în Capitală faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. La manifestaţia din Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi. Alte câteva zeci de mii de persoane au protestat în mai multe oraşe.