Cioloș, mesaj pentru liderii politici

Share:

Fostul premier Dacian Cioloş a transmis, marţi, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, un mesaj liderulor politici de a nu lupta pentru „interese personale” sau pentru „privilegii” pentru apropiaţi.

„Conducătorii politici au privilegiul de a contribui cu modestie și dăruire la consolidarea comunității, întărindu-i valorile și principiile prin propriul exemplu, prin fapte, prin idei. Nu sunt acolo ca să lupte pentru interese personale sau pentru a oferi privilegii protejaților. Dregătoria vremelnică pe care o au, încrederea oamenilor, nu pot fi folosite ca scut împotriva legii”, a scris Dacian Cioloş, pe Facebook.

Fostul premier consideră că nu se pot apăra și promova drepturile și libertățile fundamentale, atâta vreme cât există „unități de măsură diferite”. „Ocaua lui Cuza trebuie aplicată și acum, inclusiv pentru valori care nu pot fi comensurate material, dar care sunt cu mult mai prețioase și mai greu de apărat”, a mai scris Cioloş.

De Ziua Unirii, fostul premier le-a transmis românilor să fie toleranţi şi să nu transforme confruntările de idei în ură.

„De ziua Unirii Principatelor vă urez tuturor să fim demni, să fim toleranți cu diferențele dintre noi, să nu transformăm confruntările de idei în ură, să păstrăm vii acele lucruri care ne unesc! Vă invit să credem că această țară este mai mult decât o sumă de individualități, că valorile ei nu pot fi reduse la cel mai mic numitor comun, că viitorul ei și al nostru ca neam sunt incomparabil mai importante decât interesele politice sau partinice de moment. La mulți ani, România!”, şi-a încheiat Dacian Cioloş mesajul pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.