CSM, aviz negativ pe grațiere și modificarea codului penal

0

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat, miercuri, aviz negativ asupra proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale.

Preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, la CSM, că nu este de acord cu promovarea celor două ordonante de urgenţă ale Ministerului Justiţiei privind graţierea şi modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, deoarece nu este justificată urgenţa lor.

 „Înainte de a participa la şedinţa CSM am citit şi eu punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, care nu este o noutate pentru mine, pentru că elaborarea acestui punct de vedere a avut în vedere şi observaţiile pe care le-a transmis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care erau în acelaşi sens, adică nu susţinem promovarea unui astfel de demers pe calea unei ordonanţe de urgenţă. Am arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 15, aliniatele 4 şi 6 din Constituţie, în sensul că nu este justificată urgenţa”, a spus Cristina Tarcea înainte de votul prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ cele două ordonanţe.

Tarcea a mai declarat că, în ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă privind modificările Codului penal şi a Codului de procedura penală, „ea nu răspunde întrutotul deciziilor Curţii Constituţionale, pentru că dezincriminează fapte pentru care CCR nu s-a pronunţat şi cuprinde reglementări care exced cadrului deciziilor Curţii Constituţionale”.

Cu referire la raportul MCV dat miercuri publicităţii, şefa instanţei supreme a arătat că acesta este unul obiectiv, însă a observat o îngrijorare în ceea ce priveşte riscul de a face paşi înapoi.

„Am citit raportul politic. Mie mi se pare o oglindire obiectivă a tot ceea ce s-a întâmplat în justiţie în perioada ultimilor 10 ani, pentru că, aţi observat, raportul vizează o perioadă mult mai mare de astă dată, sunt înregistrate progresele, sunt înregistrate şi lucruri care sunt de făcut, aţi văzut, sunt şi recomandări. Ceea ce mi se pare demn de notat este faptul că se concluzionează că obiectivele stabilite prin MCV au fost îndeplinite, dar în acelaşi timp există şi o îngrijorare, o serioasă îngrijorare din partea tehnicienilor Mecanismului în ceea ce priveşte păstrarea acestor evoluţii pozitive şi riscul de a ne întoarce la ceea ce am fost odată. În acest context, au fost menţionate şi cele două acte normative”, a încheiat Cristina Tarcea.

„CSM a decis un aviz negativ, apreciind ca cele doua proiecte de ordonante de urgenta nu intrunesc conditiile prevazute de articolul 115 din Constitutia Romaniei, cu referire la chestiunea urgente. A fost cu majoritate de voturi. Sedinta a fost publica, deliberarea a fost secreta, pentru ca asa se procedeaza”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Întrebat dacă Guvernul va ţine cont de avizul consultativ al CSM, Lazăr a răspuns: „Nu aş putea să comentez”.

Şedinţa plenului Consiliul Superior al Magistraturii, în care se analizează proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale, a început, în jurul orei 15.00, fără ministrul Justiţiei, Florin Iordache, scrie news.ro. Ministrul Justiţiei este membru de drept al CSM, dar nu este obligat să vină la şedinţele plenului Consiliului.

La şedinţă participă, pe lângă membrii CSM, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, şi procurorul general, Augustin Lazăr.

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat la sosirea la şedinţa CSM că se opune ferm celor două ordonanţe de urgenţă prinvind graţierea si amnistia. Aceasta spune că ar fi o dezincriminare mascată a abuzului în serviciu şi că punctul său de vedere a ajuns deja pe masa plenului CSM care se va pronunţa astăzi.

„Din punctul nostru de vedere niciunul dintre doua acte normative nu este oportun. Toti cei care nu si-au indeplinit atributiile de serviciu si au incalcat legea vor fi aparati de pedeapsa. In ceea ce priveste gratierea, am inaintat un punct de vedere. Abuzul in serv si infractiunile asimilate celor de coruptie vor fi dezincriminate daca trece aceasta ordonanţă”, a spus Kovesi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.