Eveniment — 26 ianuarie 2017
Inițiativă cetățenească privind autonomia Ținutului Secuiesc

O iniţiativă legislativă cetăţenească, susţinută public de către Laszlo Tokes, privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a fost publicată în Monitorul Oficial, ea urmând să fie transmisă şi către Parlament, pentru discutare, alături de listele cu cel puţin 100.000 de semnături.

Iniţiativa legislativă stabileşte “statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc” şi a fost elaborată de un comitet de iniţiativă format din 10 persoane: Arus Zsolt Istvan, Elekes-Jozsa Martin, Baico Zsigmond, Kercso Attila, Marton Csaba, Czink Attila, Kolcsar Gheza, Takacs Jozsef, Cziriak Karoly, Kovacs Laszlo.

Potrivit legii, membrii comitetului nu pot fi persoane alese în funcţie prin vot universal, membri ai Guvernului, persoane numite în funcţie de primul-ministru sau membri ai vreunui partid politic.

Iniţiativa cetăţenească a fost susţinută de fostul europarlamentar Laszlo Tokes, care, în 2015, a fost ales preşedinte al comisiei de iniţiativă. Iniţiativa a fost susţinută în parteneriat cu CNS (Consiliul Naţional Secuiesc). Tokes nu se regăseşte însă în lista membrilor comitetului de iniţiativă înregistrată oficial prin publicarea în Monitorul Oficial.

Proiectul este însoţit de un aviz negativ al Consiliului Legislativ, care arată că se încalcă prevederi constituţionale, pentru că “vizează, practic, crearea unei entităţi statele distincte, paralelă cu statul naţional unitar român”. Avizul Consiliului Legislativ este, însă, doar consultativ.

Articolul 1 din Constituţie prevede că ”România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

Potrivit Legii 189/1999, privind dreptul cetăţenilor la iniţiativă legislativă, după elaborarea iniţiativei ea trebuie publicată în Monitorul Oficial, existând un termen de 6 luni în care proiectul poate fi depus în Parlament. La depunere, iniţiativa trebuie să fie însoţită de minimum 100.000 de semnături, care, potrivit Constituţiei, trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Listele de semnături vor trebui atestate de către primăriile din localităţile de unde au fost strânse.

După ce vor fi îndeplinite formalităţile, iar iniţiativa este depusă la Parlament, ea va fi transmisă Curţii Constituţionale pentru un aviz.

Iniţiativa legislativă cetăţenească este a doua tentativă de a declara, prin lege, autonomia Ţinutului Secuiesc. O lege iniţiată de parlamentarii UDMR pe această temă a fost respinsă definitiv în anul 2012, după 7 ani în care ea a rămas nediscutată în Parlament.

UDMR a lansat un alt proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc în 2014, însă acesta nu a fost depus în vreo formă în Parlament.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *