Ipocrizia premierului Grindeanu depășește orice barieră

0

Premierul Sorin Grindeanu a postat pe Facebook, în noaptea de miercuri spre joi, o primă reacţie după violenţele cu care s-a încheiat protestul din Piaţa Victoriei.

Sorin Grindeanu a preciat că situaţia a degenerat din cauza unor grupări manipulate.

„Din nefericire, un protest pașnic s-a transformat, în această seară, într-unul violent. De la bun început, țin să precizez că respect dreptul românilor de a protesta. Trăim, însă, zile în care manipularea atinge cote alarmante. Cum spuneam, din păcate, în această seară, situația a degenerat și vorbim despre doi jandarmi și trei protestatari răniți care se află la spital pentru îngrijiri medicale. Fac un apel la calm și la o informare corectă a românilor care sunt îngrijorați de situația de astăzi. Mulțumesc Jandarmeriei Române pentru modul în care a acționat în această seară, convins fiind că totul ar fi decurs normal dacă anumite grupări nu ar fi recurs la violență”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Peste 350.000 de oameni au protestat miercuri seară în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, cerând demisia Guvernului, după adoptarea, în noaptea de marţi spre miercuri, a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. În Piaţa Victoriei din Capitală vârful protestului a fost în jur de ora 21.00, când în stradă erau peste 150.000 de oameni, iar în ţară s-a manifestat la Timişoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Arad, Ploieşti, Constanţa, Arad sau Braşov, printre altele, numărul total al oamenilor ieşiţi în stradă în ţară fiind estimat la aproape 200.000. O serie de incidente violente au izbucnit în Piaţa Victoriei, provocate de un grup de suporteri ai echipelor de fotbal Dinamo şi Rapid, potrivit unor surse, iar jandarmii au intervenit în forţă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.