Val de îngrijorări al Consiliului Investitorilor Străini

Mediul de afaceri are nevoie de încredere, transparență și predictibilitate, iar lupta împotriva corupției și reformele structurale trebuie să rămână o prioritate constantă a fiecărui Guvern al României, dincolo de ciclurile electorale, se arată într-un comunicat al Consiliului Investitorilor Străini (FIC), remis joi Agerpres.

„Consiliul Investitorilor Străini își alătură vocea comunității de afaceri din România și își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care Guvernul României a adoptat recent o serie de modificări la Codul Penal. FIC a susținut mereu predictibilitatea și transparența procesului legislativ și a apreciat rezultatele luptei anticorupție. Aplicarea principiilor statului de drept și ale economiei de piață, precum și respectarea legilor sunt ingrediente esențiale pentru un mediu favorabil dezvoltării economice pe termen lung, care să aducă prosperitate populației”, spun reprezentanții FIC.

Aceștia apreciază că încrederea investitorilor în calitatea mediului de afaceri din România ar putea fi pusă sub semnul întrebării, iar reconstruirea acestei încrederi ar presupune un efort suplimentar și de asemenea un interval de timp foarte mare.

Consiliul Investitorilor Străini numără în prezent 130 de companii membre, ale căror investiții cumulate reprezintă în jur de 40 miliarde euro, adică aproape două treimi din totalul investițiilor străine directe realizate în România din 1990 până în prezent.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.