„No Man’s Land”, un spectacol impresionant la TNB!
O nouă reprezentație a spectacolului „No Man’s Land” de Danis Tanovic, regia Alexander Morfov, a avut loc vineri la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, informează un comunicat remis pe adresa redacției.
Bazat pe un scenariu scris de un bosniac, cu un regizor bulgar și o distribuție românească, „No Man’s Land” este o satiră la adresa războiului, cu toate implicațiile sale, plecând de la conflictele din războiul balcanic dintre sârbi și bosniaci, unde are loc acțiunea.
Scenariul tratează lumea dură a războiului (cu lupte de putere, cu arme, grenade și tancuri, cu oameni abrutizați ori meschini, cu tragedii) într-o notă de sarcasm, cu mult umor negru și ironii.
„Povestea este simplă: doi soldați inamici, un sârb și un bosniac, sunt prinși într-un context ciudat la mijlocul frontului, în tranșeele dintre linii. Aceștia vorbesc aceeași limbă, au cunoștințe comune cu care și-au petrecut copilăria și totuși se află pe poziții de frondă, sunt inamici”, se arată în comunicat.
Din distribuție fac parte Mihai Călin, Ciprian Nicula, Marcelo-S. Cobzariu, Aylin Cadîr/Alexandra Sălceanu, Fulvia Folosea, Eduard Adam, Vitalie Bichir, George Piștereanu, Ionuț Toader, Richard Bovnoczki, Rareș Florin Stoica, Mihai Munteniță, Mădălin Mandin, Ionuț Niculae, Denis Hanganu, Adrian Iosif Pop, Andrei Atabay, Nicolae Dumitru, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete.
„No Man’s Land” este cel de-al cincilea spectacol pe care Alexander Morfov îl prezintă publicului român, după „Exilații” și „Don Juan” (producții ale Teatrului Național „Ivan Vazov” din Sofia) și precedentele montări TNB: „Vizita bătrânei doamne” de Friedrich Durrenmatt (premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie) și „Furtuna” după William Shakespeare (cu Ion Caramitru în rolul Prospero și Mihai Călin în rolul Caliban, pentru care actorul a primit și un Premiu UNITER în 2015).
Spectacolul „No Man’s Land” a avut premiera pe 16 și 17 noiembrie 2016.