Grindeanu vroia un alt tip de discurs al lui Iohannis

Sorin Grindeanu a declarat marți, referindu-se la discursul susținut de șeful statului Klaus Iohannis în Parlament, că el ar fi făcut un îndemn la calm, stabilitate și la revenirea la normalitate.

„Nu-mi permit eu să fac observații despre ce spune președintele României sau altcineva. Aș fi făcut un îndemn la calm, la stabilitate, la revenire la normalitate. Mai mult de atât, eu nu am ce să comentez vizavi de discursul președintelui”, a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului.

În opinia sa, aceasta este „abordarea corectă”.

Sorin Grindeanu a spus că nu a asistat la discursul preşedintelui Klaus Iohannis deoarece nu a fost invitat.

„Nu am fost prezent, neavând invitaţie. Preşedintele a vrut să se adreseze Parlamentului şi asta s-a întâmplat. Dacă eram parlamentar – nu sunt – probabil că eram în sală. (…) Din ce am înţeles, cererea era pentru Parlament”, a precizat premierul.

Camera Deputaţilor şi Senatul nu au transmis nicio invitaţie instituţiilor importante ale statului sau ambasadelor pentru participarea la şedinţa comună de marţi în care preşedintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj Parlamentului, potrivit unor surse politice.

Sursele citate au arătat că, de regulă, acest act de protocol era îndeplinit de către Camera Deputaţilor, care transmitea aceste invitaţii către preşedinţii/liderii instituţiilor importante ale statului şi către ambasade în calitate de gazdă e evenimentului, şedinţele comune desfăşurându-se în sala de plen a Camerei Deputaţilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.