Mănăstirea Căldărușani, ctitorie a lui Matei Basarab

Manastirea Caldarusani este una dintre cele mai mari si vechi manastiri ortodoxe din Muntenia. Aflata la mica distanta de municipiul Bucuresti, pe malul lacului Caldarusani, pe teritoriul comunei Gruiu, in judetul Ilfov, manastirea a fost zidita intre anii 1637-1638, fiind inzestrata cu multe daruri de catre domnitorul Matei Basarab.

Manastirea Caldarusani, pastorita pentru o vreme de Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica, este una dintre marile manastiri cu viata de obste din sudul tarii noastre. Ansamblul monahal de la Caldarusani este compus astazi din urmatoarele elemente: biserica cea mare, zidita in centru; chiliile, asezate initial pe trei laturi; zidul de rasarit; turnul clopotnita; biserica din cimitir, aflata in partea de miaza-noapte a manastirii.

Ctitorita intre anii 1637-1638, de catre domnitorul Matei Basarab, manastirea din codrii Vlasiei a fost ridicata pe locul unui mai vechi schit de lemn. Potrivit traditiei, domnitorul a descoperit acest schit tainic in anul 1637, cand in bisericuta de lemn slujea staretul si cei opt vietuitori.

In anul 1775, domnitorul Alexandru Ipsilanti (1774-1782) spunea: „Din cursul vremii si din imperecherea intamplarilor, nu numai buna oranduiala ce a fost inlauntru s-a stricat, ci inca si zidurile s-au prapadit, fiindca s-au lipsit de multe din milele ce au avut.” Manastirea a inceput sa dea semne de imbatranire insa inca din vremea Sfantului Constantin Brancoveanu (1688-1714).

In urma hrisovului domnesc al lui Ipsilanti, manastirea a fost incredintata pe viata parintelui arhimandrit Filaret, protosinghelul de atunci al Mitropoliei. Vreme de douazeci de ani, acesta va purta de grija manastirii, atat personal, cat si prin egumenii acesteia (1772-1792). Datorita lucrarilor intreprinse in manastire intre anii 1775-1778, cuviosul Filaret poate fi considerat pe drept cuvant al doilea ctitor al manastirii.

A randuit, cu sprijinul domniei, refacerea turlelor bisericii, prabusite la un cutremur, si repictarea sfantului lacas, apoi rezidirea si suprainaltarea cu 15 metri a turnului clopotnita, precum si adaugarea unui etaj la corpurile de chilii, inclusiv amenajarea la etajul casei domnesti a unei arhondarii cu zece incaperi, a unui salon pentru egumen, devenit mai apoi arhondarie si numit „sala lui Filaret”. Doar spre rasarit a lasat acelasi zid simplu de aparare, din vremea lui Matei Basarab.

Cuviosul Filaret se va ingriji de bunastarea manastirii de pe malul lacului Caldarusani atat dupa anul 1776, cand este ales mitropolit al Mirelor, cat si dupa anul 1780, cand este ales episcop de Ramnic, si dupa anul 1792, cand este ales mitropolit al Ungrovlahiei.

In ziua de 1 aprilie 1794, mitropolitul Filaret al II-lea il randuieste staret la Caldarusani pe Sfantul Cuvios Gheorghe de la Manastirea Cernica. Acesta s-a asezat la Cocioc, unde a construit o biserica de lemn si patru chilii. Staretul cu viata sfanta va conduce obstea si manastirea pana in ziua de 3 decembrie 1806, cand va adormi intru Hristos.

In vremea staretului Gheorghe a fost inaltata biserica-paraclis din cimitirul manastirii. Surprinsa insa in constructie de cutremurul din 1802, aceasta a fost reparata si terminata cu ajutorul fondurilor solicitate de staretul Gheorghe si primite de la credinciosi, in frunte cu fratii Constantin si Toma Cretulescu, cei ce figureaza, de altfel, zugraviti in calitate de ctitori in pronaos.

Marele merit al staretului Gheorghe consta in a fi revigorat viata monahala la Caldarusani, dupa modelul Sfantului Munte Athos. In testamentul sau, staretul arata sapte trepte ale propasirii morale, aflate in calea monahului: ascultarea, linistea sufleteasca, necartirea, curatenia sufleteasca, evitarea calugarilor straini si cu purtari rele, tinerea manastirii in buna randuiala si pastrarea tipicului staretului Paisie.

Invatatul ierodiacon Grigorie inca mai trudea aici, in 1823, in simplitate la traducerea din greceste a vietilor sfintilor, atunci cand, fara de veste, s-a pomenit a se urca pe scaunul mitropolitan al tarii, pe care, de altfel, l-a primit cu mare greutate si numai dupa lungi insistente din partea domnitorului Grigore Dimitrie Ghica. Trecut la cele vesnice la 28 iulie 1834, acest invatat ierarh – cunoscut sub numele de Sfantul Grigorie Dascalul – avea sa-si gaseasca odihna in latura de sud a pridvorului bisericii celei mari a Manastirii Caldarusani.

Prin grija patriarhului Iustinian Marina, osemintele sale, aduse in manastire de la mitropolie inca din anul 1841, au fost luate din osuarul bisericii-paraclis din cimitir, dandu-li-se un mormant la loc de cinste, in pridvorul bisericii mari a manastirii.

Primele decenii ale secolului al XIX-lea au insemnat pentru manastirea Caldarusani un rastimp de prosperitate economica, continuata apoi pana la secularizarea averilor manastiresti, in anul 1863. Situatia sa materiala foarte buna cota manastirea Caldarusani intre manastirile mari din tara, impreuna cu manastirile Tismana, Cozia, Bistrita, Hurez, Radu Voda, Mihai Voda, Sarindar, Cotroceni si Vacaresti.

Pe la jumatatea secolului al XIX-lea se inregistreaza la Manastirea Caldarusani noi si ample lucrari de reparatii, refaceri, extinderi si constructii noi; ele au fost motivate, in parte, de calamitati naturale, cum a fost cutremurul de la 1838, ce a daramat turlele bisericii mari, si incendiul de pe la 1850, care a mistuit casele din afara cetatii.

O realizare constructiva noua a apartinut staretului Meletie (1841-1850) care, in anul 1850, a inaltat, pe latura de rasarit a cetatii, la exteriorul vechiului zid estic de incinta de pe vremea lui Matei Basarab, o mare trapeza cu paraclis, dimpreuna cu incaperile bucatariei, inaltate pe o pivnita boltita, alcatuita din patru compartimente despartite prin trei piloni de zidarie.

Staretul Eftimie (1850-1862) a facut usile, amvonul si o noua tampla la biserica mare, pictata de zugravi din manastire in anul 1853, a refacut staretia de pe latura de vest a cetatii, cladirea bolnitei, inaltata initial, in vremea lui Gheorghe, langa biserica-paraclis din cimitir, precum si casele arse dimprejurul cetatii (1859-1862).

Pana dupa anul 1860, manastirea Caldarusani a cunoscut si o deosebita viata culturala. Pe la jumatatea secolului trecut, biblioteca de la Caldarusani ajunsese una dintre cele mai importante colectii de carte manuscrisa si tiparita din manastirile Tarii Romanesti, relevand preocupari spirituale si culturale ale intregii obsti, chiar daca nu toti parintii vor fi stapanit limbile straine, clasice sau moderne.

De la sfarsitul secolului al XVIII-lea si pana dupa anul 1860, obstea monahala din Manastirea Caldarusani s-a afirmat cu autoritate mai ales prin pictura ei bisericeasca. Renumita scoala de zugravi de la Caldarusani a fost intemeiata in anul 1778, printr-un hrisov al domnitorului Alexandru Ipsilanti, ea avand caracter oficial de Scoala a Mitropoliei, fiind pusa sub conducerea mesterului Ioan Ivan Rusul, venit in tara odata cu armatele rusesti.

Dupa cutremurul din anul 1802, cand ctitorul scolii moare sub ruinele unei biserici, la conducerea scolii vine zugravul „Matei polcovnicul”. Printre ucenicii acestuia din urma s-au numarat si urmatorii: Nicolae Teodorescu, Chirita zugravul, Costache Focseneanu, Ilie Ploiesteanu, Pantelimonescu, Anton Serafim si Evghenie Lazar.

In anul 1817, mesterii si ucenicii scolii de pictura din Caldarusani au repictat biserica mare si catapeteasma acesteia, aflata astazi in muzeul manastirii. In anul 1814, tot acestia vor repicta si biserica din cimitir, impreuna si catapeteasma acesteia. Muzeul manastirii este amenajat astazi in vechea trapeza a parintelui Meletie.

Intre anii 1854-1855, mai inainte de a pleca sa realizeze valoroasele picturi de la manastirile Zamfira si Agapia, marele pictor Nicolae Grigorescu a poposit si a ucenicit la Manastirea Caldarusani, unde a si realizat o serie de icoane. Dintre acestea din urma, sapte icoane se pastreaza pana astazi in colectia muzeala, dupa cum urmeaza: Sfintii Gheorghe si Dimitrie (1854); Sfanta Treime si Incoronarea Fecioarei (1855); Iisus Hristos, Dreptul Judecator; Sfintii Imparati Constantin si Elena; Izvorul Tamaduirii; Iisus si Femeia samarineanca; Sfintii Stelian, Stefan si Pantelimon. Desi nu sunt semnate, ultimele patru icoane ii sunt atribuite fara nici o reticenta.

Nicolae Batcoveanu, logofat al mitropoliei, si-a facut la Cocioc si un corp de casa cu mai multe incaperi, pe care, la staruinta si chiar porunca Sfantului mitropolit Grigorie Dascalul, a consimtit sa le puna la dispozitie pentru instalarea intr-insele a unei tipografii. Invatatul mitropolit nazuia, asadar, sa faca din Caldarusani un important centru tipografic.

Trecut la cele vesnice in ziua de 14 septembrie 2002, parintele arhimandrit Sofian Boghiu, staretul Manastirii Antim, a fost inmormantat in cimitirul de la Manastirea Caldarusani. Mormantul parintelui se afla in partea de miaza-zi a bisericutei din cimitir.

Site-ul oficial al Manastirii Caldarusani: www.manastirea-caldarusani.ro

Sursa: crestinortodox.ro;