Marine Le Pen, favorită la prezidențialele din Franța

0

Cu mai puţin de trei luni până la alegerile prezidenţiale din Franţa, candidaţii sunt în plină campanie. Unii au reuşit chiar să fie în două locuri în acelaşi timp. Alţii şi-au prezentat scuze publice, în încercarea de a-şi salva candidatura.

Candidatul republicanilor, Francois Fillon, a organizat o conferinţă de presă în care şi-a cerut scuze poporului francez pentru plăţile făcute membrilor familiei pentru slujbele avute în Parlament.

Pentru că am lucrat cu soţia şi copiii, am favorizat o relaţie de încredere care însă a produs astăzi mai multă neîncredere. A fost o greşeală pe care o regret profund şi pentru care îmi cer scuze în faţa poporului francez, a spus Francois Fillon.

Fillon a spus că soţia lui a lucrat pentru el şi pentru un alt coleg parlamentar timp de 15 ani, pentru un salariu de 3677 de euro pe lună.

Scandalul, declanşat de acuzaţiile formulate de jurnaliştii unei reviste satirice, i-a subminat campania, dar nu se pune problema să o deraieze.

Nimic nu poate pune în discuţie rezultatul primarelor. De aceea acum vă anunţ că în această seară începe o nouă campanie, a mai spus Francois Fillon.

În timp ce Fillon se confruntă cu probleme, inclusiv cereri de retragere din cursa din sânul propriului partid, candidatul de extremă stângă Jean Luc Melenchon îşi face campanie cu ajutorul tehnologiei moderne.

Cu ajutorul unei holograme, Melenchon s-a adresat concomitent susţinătorilor aflaţi la 400 de km distanţă. Un artificiu de efect, dar fără miză, cel puţin deocamdată.

Două noi sondaje de opinie o plasează în fruntea opţiunilor pe candidata Frontului Naţional, Marine Le Pen, urmată de independentul Emmanuel Macron. Francis Fillon este pe un modest loc 3, care, cel puţin deocamdată, nu-i oferă nicio şansă să participe în confruntarea finală din al doilea tur.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.