Theresa May nu vede posibilă aderarea Scoției la UE

0

O Scoţie independentă nu va face parte din Uniunea Europeană, a declarat miercuri premierul britanic, Theresa May, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Întrebată de un parlamentar SNP dacă ar merge mai departe şi ar declanşa procesul de ieşire din UE fără a accepta o poziţie de negociere a Marii Britanii în ansamblul ei, May a spus: „El se referă în mod constant la interesele Scoţiei în interiorul Uniunii Europene – o Scoţie independentă nu va face parte din Uniunea Europeană”.

Majoritatea scoţienilor au votat pentru rămânerea în UE la referendumul de anul trecut, iar Partidul Naţional Scoţian (SNP) aflat la putere a spus că ar trebuie să voteze din nou cu privire la independenţa Scoţiei dacă viziunile sale privind Brexitul sunt respinse în cadrul negocierilor viitoare cu Bruxellesul privind ieşirea din Blocul comunitar.

Parlamentul Scoţiei a respins, marţi seară, într-un vot cu valoare simbolică, planul Guvernului Marii Britanii de iniţiere a procedurii de ieşire din Uniunea Europeană, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, sugerând din nou organizarea unui referendum proindependenţă.

Scoţia a organizat în septembrie 2014 un referendum pe tema apartenenţei la Marea Britanie. Conform rezultatelor, 55,3% dintre scoţieni au votat atunci pentru rămânerea în Marea Britanie, 44,7% pronunţându-se în favoarea independenţei. În contextul stării generale de nemulţumire faţă de Brexit, un referendum proindependenţă organizat acum ar conduce, cel mai probabil, la desprinderea Scoţiei de Marea Britanie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.