Explozie la o centrală nucleară din Franța. Cinci răniți!

0

O explozie s-a produs, joi dimineaţa, la centrala nucleară Flamanville, în jurul orei locale 10:00, potrivit Ouest France.

Într-un comunicat oficial, uzina a precizat circumstanţele incidentului: Astăzi, la ora (locală, n.r.) , un incendiu a produs o explozie în sala maşinilor de pe ramura 1 a centralei nucleare Flamaville, într-o zonă non nucleară. Incendiu a fost stins imediat de către echipele centralei. Conform procedurilor, pompiere au venit la locul accidentului şi au conformat absenţa vreunui incendiu”.

Este o defecţiune tehnică semnificativă, dar nu este vorba, în niciun caz, de un accident nuclear”, deoarece explozia s-a produs „departe de zona nucleară”, a declarat Olivier Marnion, directorul de cabinet al Prefectului, au precizat autorităţile franceze.

 Producţia la unul dintre cele două are se aflau în centrală a fost oprită, din motive de securitate.

Cinci persoane au fost intoxicate, dar nu grav şi niciuna dintre ele nu a fost rănită.

O explozie s-a produs joi dimineaţa la centrala nucleară de la Flamanville.

Autorităţile locale vorbesc despre posibile victime, în special despre răniţi.

Pompierii informează că s-a auzit o explozie puternică, urmată de un incendiu, centrala ajungând în flăcări, în afara zonei nucleare.

Riscul podrucerii unei eventuale catastrofe nucleare este înlăturat, potrivit declaraţiilor responsabililor prefecturii locale. Echipele de salvare au informat la rândul lor că sunt cel puţin cinci răniţi, fără a preciza starea acestora.

Explozia s-a produs în sala mașinilor de la centrala nucleară din Flamanville (Manche), în nord-vestul Franței.

Potrivit primelor informații, ar putea exista răniți. Planul de intervenție specială (PPI) nu a fost declanșat pentru că nu există niciun fel de risc nuclear, potrivit Prefecturii.

Potrivit pompierilor, o explozie și un incendiu ar fi fost semnalate în centrul centralei, în camera motoarelor, în afara zonei nucleare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.