Hellvig și Carmen Dan, audiați în Comisia SRI

0

Comisia pentru controlul SRI i-a invitat, joi, pe şeful instituţiei, Eduard Hellvig, pe ministrul de Interne, Carmen Dan, şi şefi ai Jandarmeriei şi Poliţiei, pentru a discuta despre violenţele din timpul protestelor din Piaţa Victoriei şi dacă au avut loc tentative de „înlăturare în forţă” a instituţiilor democratice.

Şedinţa Comisiei a fost convocată de preşedintele ei, Adrian Ţuţuianu. El i-a trimis vineri o scrisoare cu patru întrebări directorului SRI, Eduard Hellvig, în legătură cu protestele de stradă. Una dintre întrebări vizează dacă s-a urmărit slăbirea puterii de stat sau înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului.

Ţuţuianu a precizat că a primit un material din partea SRI pe acest subiect, la scurt timp după transmiterea scrisorii, material pe care a anunţat că membrii comisiei îl vor studia azi şi mâine.

El a mai declarat vineri, pentru News.ro, că s-a făcut o solicitare Serviciului Român de Informaţii pentru ca membrii Comisiei să primească informaţii în legătură cu violenţele de la protestele care au avut loc în Piaţa Victoriei, urmând ca SRI să dea curs acestei cereri, pentru clarificarea tuturor aspectelor.

De asemenea, preşedintele comisiei de control al SRI a mai spus că miercurea viitoare, la ora 14:00, vor fi audiaţi directorul SRI, Eduard Hellvig, ministrul de Interne, Carmen Dan, şeful Direcţiei de protecţie a Constituţiei din SRI, secretarii de stat din Ministerul de Interne, dar şi alte persoane cu funcţii de conducere în Poliţie şi Jandarmerie indicate ca destinatari ai SMS-urilor transmise în legătură cu protestele.

Şedinţa va începe la ora 10.00.

Discuţiile au loc şi în contextul unor dispute între ministrul de Interne, Carmen Dan, şi SRI, ea acuzând că nu a existat o bună comunicare instituţională. Ea a acuzat că nu a fost informată cu privire la grupurile violente care au atacat miercuri noapte forţele de ordine care asigurau securitatea la protestele din Piaţa Victoriei, precizând că mesajul primit de secretarul de stat nu conţinea decât o informaţie cu caracter general, obişnuită, în cadrul schimbului de informaţii operative şi nu era semnat SRI. Ministrul a adăugat că ulterior a avut discuţii cu directorul SRI, Eduard Hellvig, cu care a stabilit că nivelul de comunicare ar trebui să se facă la un eşalon corespunzător.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.