Incendiu cumplit în Suceava. Un bătrân a murit!

0

Un bărbat în vârstă de 82 de ani a fost găsit, joi, carbonizat, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de un incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă.

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci, au intervenit, joi dimineaţa, cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Bosanci, scrie Mediafax.

La sosirea echipajelor de pompieri ardeau casa de locuit şi o anexă din lemn, existând pericolul de propagare la două locuinţe învecinate.

Vecinii au declarat că exista posibilitatea ca proprietarul, care avea un handicap locomotor, să fi fost suprins de foc în locuinţă, iar după localizarea flăcărilor, pompierii militari au pătruns în interiorul casei, unde au găsit trupul carbonizat al bărbatului în vârstă de 82 de ani.

Incendiul a fost stins după o intervenţie de trei ore, în urma acestuia arzând în întregime casa de locuit, anexa din lemn, circa doi metri cubi lemn de foc şi alte bunuri.

ISU Suceava arată că flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.