Stenograme șocante în dosarul „Dragnea-DGASPC”

0

Procurorii DNA au trimis la Curtea Supremă, în procesul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, un volum plin de înregistrări telefonice şi ambientale. Funcţionarii DGASPC Teleorman au fost interceptaţi, cu mandat de la judecători, atunci când încercau să falsifice actele în cazul celor două secretare PSD care au fost angajate fictiv în cadrul instituţiei de stat, potrivit adevarul.ro.

Volumul 22 din dosarul de urmărire penală în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, conţine stenograme ale unor discuţii şi autorizaţii emise de judecători pentru interceptarea audio-video, telefonică şi localizare GPS a mai multor şefi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Alături de Liviu Dragenea sunt trimişi în judecată mai mulţi şefi şi angajaţi din cadrul DGASPC, printre care fosta directoare Floarea Alesu şi fosta soţie a liderului PSD, Bombonica Prodana.

Concret, Liviu Dragnea (54 de ani) este acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe şefii DGASPC Teleorman să le angajeze fictiv şi să le menţină în funcţii pe două membre PSD: Adriana Botorogeanu (48 de ani) şi Anisa-Niculina Stoica (43 de ani). Totuşi, cele două nu au dat nici zi pe la birou, deşi aveau contracte de muncă, astfel că procurorii au constatat un prejudiciu de 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, adus statului.

Primele interceptări au fost făcute după ce, în primăvara lui 2014, procurorii DNA au primit informaţii legate de nereguli în adopţiile de la DGASPC Teleorman. Atunci s-a aflat şi de existenţa unor probleme cu trucarea unor concursuri de angajare a unor funcţionari publici, în tim ce o parte din angajaţi nu ar fi trecut deloc pe la muncă.

Anchetatorii au obţinut de la Tribunalul Bucureşti mandate de interceptare pentru şefa DGASPC, Floarea Alesu, şi şefa Serviciului Resurse Umane din DGASPC, Jenica Dumitru.

În aprilie 2014, procurorii DNA au solicitat fişele de pontaj, din anul 2010- 2014, la DGASPC, iar pentru a se acoperi, deoarece Botorogeanu şi Stoica nu fuseseră la muncă, funcţionarii le-au falsificat.

Pe 18 aprilie 2014, Jenica Dumitru, şefa Resurselor Umane din DGASPC, l-a sunat, la ora 09.05, pe Remus Boboc, şeful Serviciului Administrativ, căruia îi spune să o cheme la sediul instutuţiei pe Anisa-Niculina Stoica.

Jenica Dumitru: Remus, Anisa este la Serviciu azi?
Remus Boboc: Nu ştiu.
Jenica Dumitru: Sună să vină, să-mi semneze condica pe 2010, trebuie să o xeroxez, că nu am nicio semnătură de-a ei în condică.
Remus Boboc: Bine! Bine! Bine, bine, bine! Pa!
Jenica Dumitru: Bine, pa!

După câteva ore, Jenica Dumitru revine cu un telefon la Remus Boboc şi insistă ca Anisa-Niculina Stoica să vină în acea zi la sediul DGASPC Teleorman să semneze pontajul pe 2010.

Jenica Dumitru: Remus, mai sun-o p-aia, că eu nu fac Paştele aici, f***-o în gură de paraşută, pe Anisa!
Remus Boboc: Hai că vin la tine, să-ţi mai spun ceva, hai, pa!
Jenica Dumitru: Păi, hai, vino!

În aceeaşi zi, la ora 14.37, Jenica Dumitru revine cu un telefon la Anisa-Niculina Stoica pe care o cheamă să vină să semneze pontajul din 2010.

Jenica Dumitru: Anisa, crezi că eu stau să fac mâncare la servici, astăzi, aşteptându-te pe tine?
Anisa-Niculina Stoica: Eu i-am spus lui Remus, nu pot s-ajung, da’… şi nici bani de un taxiu’ să vin pân’ acolo…
Jenica Dumitru: Băi, pe mine nu mă interesează. Tu ştii că noi suntem în situaţia asta din cauza ta şi a celeilalte, da? Şi nici măcar nu te interesează. Eu stau ca prostu’ aici şi te aştept de două ore şi pe tine te doare-n bască! Nici n-ai plecat…
Anisa-Niculina Stoica: L-am rugat să-mi trimită şi mie o maşină, să vin pân’ acolo.
Jenica Dumitru: Deci nici n-ai plecat de acasă. Pe mine nu mă interesează, pân’ acuma ajungeai pe jos, dacă aveai chef.
Anisa-Niculina Stoica: Da’ nu pot să ajung acuma…
Jenica Dumitru: Tu nu-nţelegi că dacă aveai obraz, veneai pân’ acum?! Sun-o pe doamna Alesu şi spune-i că nu poţi să vii. Ce stau eu ca proasta să te-aştept pe tine?!
Anisa-Niculina Stoica: Şi de ce nu-mi trimiteţi şi mie o maşină să vin pân’ acolo? Pentru că nu am niciun ban să iau după card şi nu am un taxi să vin pân’ acolo.
Jenica Dumitru: Fată, nu stai la 100 de kilometri. Sunt doi kilometri de la tine d-acasă, pân’ aici. Asta-i nesimţire curată, Anisa!
Anisa-Niculina Stoica: Ştii ceva, eu nu am făcut treburile că am vrut eu să le fac aşa, da?
Jenica Dumitru: ‘Ai, ştii ceva…
Anisa-Niculina Stoica: De ce nu trebuie să priveşti lucrurile în felul ăsta, Jeni, te rog?
Jenica Dumitru: Cu atât mai puţin mă interesează pe mine, ştii… Eu sunt într-un mare c*** din cauza ta. Tu ai luat bani.
Anisa-Niculina Stoica: Din cauza mea? Nu te-am băgat eu în c*** ăsta. Dacă trebuie să ne certăm pe tema asta, ne certăm.
Jenica Dumitru: …ai luat bani. Şi eu sunt într-un c*** din cauza ta. Eşti o nesimţită, aia eşti! Mută-ţi dracu’, c***’ ăla o dată, că nu stau ca proasta să te aştept aici!
Anisa-Niculina Stoica: Te rog frumos să vorbeşti frum… (Discuţia telefonică se opreşte brusc -nr).

Pe 22 aprilie 2014,  în biroul Jenicăi Dumitru aceasta discută cu şefa de la Resurse Umane, care povesteşte discuţia telefonică cu Anisa-Niculina Stoica.

Jenica Dumitru: Deci după ce-ai plecat tu, mă sună nesimţita, era 12 şi ceva, nu… 12 şi ceva era, mă sună nesimţita să-mi spună că „io nu am cu ce să vin…un taxi că nu am niciun ban şi să vină să mă ia!”. Mamă, şi mi-a venit nişte draci, Adriana, şi i-am spus „nu ţi-e ruşine, să-ţi fie, din cauza ta şi a lui paraşuta ailaltă”…băi şi nu m-am putut abţine, „că n-aţi venit voi la serviciu şi tragem noi atâtea belele şi atâtea chestii?! Şi ţie ţi-e greu să-ţi mişti c***’ ăla nesimţit pân-aicea, doi kilometri, cât ai de acasă până la servici? Nu ţi-e ruşine, mă? Nu ţi-e ruşine? Nesimţito ce eşti!”. Băi, tu ştii cum am făcut-o? Cum mi-a venit la gură, Adriano….zic: „Nu ţi-e ruşine? Să-ţi fie!”. Păi, zic, ea a vrut situaţia asta?!… Şi ăia care au venit, într-adevăr, cum eşti tu, aşa, stă…degeaba acolo…Ne-am chinuit…deci ne-am chinuit noi să le fabricăm nişte hârtii, să le…(vorbeşte încet -nr) fişe, nu ştiu ce… n-a venit nici măcar să întrebe: „Băi, v-ajut şi io cu ceva, fac şi io ceva?”… În condiţiile în care, îţi dai seama, na! Ea e în culpă, nu? C-o ajut, n-o ajut: N-a vrut nimeni, îţi dai seama, în condiţiile astea…da’ măcar fii şi tu de bun simţ şi întreabă ce să faci, cum s-ajuţi! Cum să rezolvi problema, nu?!” „Le semnez, le aşez eu acolo, toate cele, cu concedii”

O altă discuţie ambientală înregistrată în data de 22 aprilie 2014, Jenica Dumitru povesteşte cum DNA le-a cerut pontajele, iar Floarea Alesu le-a spus să le trimită.

Jenica Dumitru: Offf…şi stă… am stat cu condicile alea, „Că le dăm, că nu le dăm”…şi zice doamna: „Le dăm!”. Şi le dăm…
Doamnă
: Da’ au specificat ăia, mă, în alea, ce să le dăm şi cum…?
Jenica Dumitru: Şi…zic: „Staţi, întâi să trec şi io concedii, ce dracu e de trecut prin ele, şi pe urmă, să văd cine n-a semnat, care…”; zic: „Le pun p-alea la semnat, da’ ăilalţi, ai noştri, care sunt angajaţi, sunt nesemnaţi”. Şi ce zice aia: „Bă, că ce… sunteţi voi acolo?”
Domn: Aha! Nu chiar…nu poţi să spui că…chiar toate semnate.
Jenica Dumitru: Ăştia de la Administrativ sunt nesemnaţi, şi am trecut şi eu în dreptu’ lor, la prima pagină, ture 12 cu 24 altă condică! Sunt trecuţi pe aia, da’ au lucrat… ture, au făcut ture la Centrală de câte 12 ore.
Domn: Şi cu paza.
Jenica Dumitru: Da, şi cu paza… şi n-au semnat condica… ca să vadă într-un fel de e… e semnată o parte… în fine, le semnez, le aşez eu acolo, toate cele, cu concedii, cu nu ştiu ce şi mă trec la…

Interceptare ambientală în biroul Jenicăi Dumitru, din data de 22 aprilie 2014, ora 15.28. O colegă de birou o învaţă pe Jenica Dumitru să fie atentă la ce declară la DNA.

Gabi: Nu, fata mea! Păi nu, noi nu suntem urmăriţi! Deocamndată… Ai înţeles, da?
Jenica Dumitru: Şi nici n-o să fim noi!
Gabi: Nu ştiu avocatul cum o fi pus problema…(vorbeşte în şoaptă)…Cred că este un dosar care s-a comandat de…Dar el ştia? Nu ştia. Se sapă în continuare. Doar nu i-ai angajat tu, Jeni! Nu mai vorbiţi aiurea…
Gabi: Fii atentă la nuanţe! Şi unde vorbeşti şi când vorbeşti şi cu cine vorbeşti…Nu i-ai angajat tu, fata mea!
Jenica Dumitru: Păi normal că nu i-am angajat io! Că nici nu-i cunoşteam, Doamne iartă-mă! De unde să-i cunosc?!
Gabi: Fii atentă! Poţi să răstălmăceşti orice cuvânt, orice virgulă pusă, orice!
Jenica Dumitru: Oricum, pe mine dacă mă cheamă acolo cred că mă ia… tre’ să cheme Salvarea.
Gabi: O să rezisti.
Jenica Dumitru: Păi eu ce spun?! Când sunt eu vinovată (…) Nu am nicio problemă, pot să răspund pentru prostia care am făcut. Da’ când îţi cere să răspunzi pentru ce-au făcut alţii… Am o problemă când este să răspund pentru ce au făcut alţii.

Într-o altă discuţie cu o colegă, Jenica Dumitru şi interlocutoarea ei vorbesc despre a le spune procurorilor DNA despre VAlerica Neagu, fosta şefă a Resurselor Umane, care ar fi făcut parte din Comisia de concurs de la angajarea celor două. La dosar există şi iterceptări care arată că Dumitru îşi învăţa subordonatele cum să falsifice fişele de prezenţă

Când a fost audiată la DNA, Jenica Dumitru a explicat că soţul Valericăi Neagu a lucrat la Cancelaria preşedintelui CJ Teleorman, fiind unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea.

Pe 6 aprilie 2016, Jenica Dumitru a recunoscut în faţa procurorilor DNA acuzaţiile ce-i sunt aduse şi a explicat că le-a acoperit pe cele două membre PSD pentru că a fost „nevoită”, întrucât risca să fie dtă afară dacă nu ar fi făcut cum i-a cerut directorul general. „În situaţia în care aş fi refuzat să fac ceea ce am arătat mai sus şi mi s-a cerut de către directorul general, în mod sigur aş fi fost dată afară din cadrul instituţiei şi nu aş mai fi reuşit să-mi găsesc un alt loc de muncă, nici în instituţiile publice din Teleorman, având în vedere că acestea sunt conduse de către persoane care sunt numite politic şi care fac parte în mare majoritate din PSD; nici în cadrul unor firme private, deoarece în judeţul Teleorman şi aceste firme au acţionari şi administrator tot persoane din conducerea Organizaţiei PSD Teleorman”, a declarat Jenica Dumitru.

Citeşte mai multe pe adevarul.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.