Steinmeier, ales președinte al Germaniei

0

Frank-Walter Steinmeier, fost ministru german, a fost ales de către Adunarea Federală drept noul preşedinte al Germaniei, informează presa internaţională.

Frank-Walter Steinmeier a fost ales noul şef de stat al Germaniei. Acesta a obţinut 931 de voturi în favoarea sa. Rezultatele au fost comunicate de către Norbert Lammert, preşedintele Bundestagului (Camera inferioară a Parlamentului), relatează Romaniatv.net.

Preşedintele german are foarte puţină putere executivă, dar este considerat o importantă autoritate morală.

 Preşedintele german are foarte puţină putere executivă, dar este considerat o importantă autoritate morală, informează Mediafax.

Noul lider de stat îi va succeda lui Joachim Gauck, în vârstă de 77 de ani, care a anunţat în 2016 că nu-şi mai doreşte un al doilea mandat prezidenţial din cauza vârstei sale înaintate.

Preşedintele este ales de o adunare de 1.200 de membri formată din 630 legislatori ai Parlamentului din Camera inferioară şi un număr egal de reprezentanţi ai celor 16 landuri.

Frank-Walter Steinmeier, fostul ministru al Germaniei, este susţinut de marea coaliţie de centru-dreapta a cancelarului Angela Merkel şi de partide de centru-stânga.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.