Suntem codașii UE la salariul minim pe economie

România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa salariului minim pe economie, cu aproape 322 de euro după majorarea din 1 februarie, depăşind doar Bulgaria, unde salariul minim este de 235 de euro. În Luxembourg, acesta ajunge la 1.999 de euro, maximul din UE, potrivit Eurostat.

În ianuarie 2017, zece state membre, localizate în estul Uniunii Europene, aveu reglementate salarii minime sub 500 de euro pe lună: Bulgaria (235 de euro), România (275 de euro), Letonia şi Lituania (câte 380 de euro), Republica Cehă (407 euro), Ungaria (412 euro), Croaţia (433 de euro), Slovacia (435 de euro), Polonia (453 de euro) şi Estonia (470 de euro).

România intră în categoria statelor care au salarii minime sub 500 de euro. De la 1 februarie, salariul minim pe economie în ţara noastră este de 1.450 de lei – aproximativ 322 de euro.

În alte cinci state membre, localizate în sud, salariul minim variază între 500 şi 1.000 de euro pe lună: Portugalia (650 de euro), Grecia (684 de euro), Malta (736 de euro), Slovenia (805 euro) şi Spania (826 de euro).

În celelalte şapte state membre – localizate, geografic, în vestul şi în nordul Uniunii Europene – salariul minim depăşeşte 1.000 de euro pe lună: Marea Britanie (1.397 de euro), Franţa (1.480 de euro), Germania (1.498 de euro), Belgia (1.532 de euro), Olanda (1.552 de euro), Irlanda (1.563 de euro) şi Luxembourg (1.999 de euro).

Pentru comparaţie, salariul mediu în Statele Unite era de 1.192 de euro pe lună în ianuarie 2017.

Comparativ cu 2008, salariul minim pe economie în 2017, exprimat în euro, a crescut în fiecare stat membru care are un salariu minim, cu excepţia Greciei, unde s-a înregistrat o scădere de 14%.

Între 2008 şi 2017, salariul mediu s-a dublat în Bulgaria (+109%) şi România (+99%). În plus, Slovacia (+80%), precum şi ţările baltice – Estonia (+69%), Letonia (+65%) şi Lituania (+64%) – au înregistrat creşteri semnificative.

De la 1 ianuarie 2017, 22 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au salariul minim reglementat. Doar Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia nu au salariu minim, informează Mediafax. 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.