Varicela face ravagii la o grădiniță din Constanța

0

Optsprezece copii de la o grădiniţă din municipiul Constanţa au fost diagnosticaţi cu varicelă, iar Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a confirmat existenţa focarului, urmând ca reprezentanţii instituţiei să facă o dezinfecţie în cursul zilei de joi.

Directorul DSP Constanţa, Constantin Dina, a declarat că 18 copii de la Grădiniţa numărul 8 din municipiul Constanţa au fost diagnosticaţi cu varicelă în cursul zilei de miercuri. Toţi copiii sunt de la grupa mijlocie, iar în unitatea respectivă sunt înregistraţi 156 de copii, potrivit news.ro.

Dina a precizat că de obicei se poate vorbi despre un focar de varicelă atunci când o treime din colectivitate se îmbolnăveşte, dar având în vedere că cei 18 copii sunt din aceeaşi grupă, s-a luat decizia declarării acestuia.

Directorul DSP Constanţa a precizat că în cursul zilei de joi, după încheierea activităţilor la grădiniţa respectivă, reprezentanţii instituţiei pe care o conduce vor face o dezinfecţie.

El a mai precizat că cei 18 copii bolnavi nu s-au mai prezentat joi la grădiniţă, urmând să revină în colectivitate după ce vor fi vindecaţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.