Reghecampf îl laudă pe Șumudică

Antrenorul echipei de fotbal Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, într-o conferință de presă, că Astra Giurgiu a avut un penalty neacordat de arbitru în minutul 13 al partidei cu Genk din Europa League, precizând în același timp că rezultatul de egalitate, scor 2-2, obținut de formația condusă de Marius Șumudică, este unul important pentru fotbalul românesc.

„Este greu pentru Astra. La nivelul acesta dacă nu ai un arbitraj bun e greu să te califici mai departe. Ei au făcut o repriză a doua foarte bună, mutarea lui Săpunaru la mijlocul terenului a fost una inspirată din partea lui Șumudică. Astra a avut câteva ocazii foarte clare și un unsprezece metri neacordat din punctul meu de vedere. Pentru fotbalul românesc rezultatul Astrei de aseară este unul foarte important și ar trebui să ne bucurăm toți”, a spus Laurenţiu Reghecampf.

Acesta este optimist și afirmă că Astra se poate califica în optimile de finală ale Europa League deoarece Genk nu este o formație foarte puternică. „La meciul retur va fi foarte greu. Dacă vor reuși să câștige și dacă vor face un joc la fel ca în repriza a doua de la Giurgiu atunci se vor califica mai departe. Au șanse să se califice, mie Genk nu mi s-a părut o formație foarte puternică”, a adăugat Reghecampf.

Astra Giurgiu și formația belgiană KRC Genk au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), joi seara, pe stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu, în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal. Partida retur este programată în 23 februarie, la Genk.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.