O peliculă ungară obține Ursul de Aur

Share:

Pelicula ungară „On body and soul”, o poveste de dragoste poetică ce se derulează într-un abator, a câștigat sâmbătă Ursul de Aur pentru cel mai bun film din competiția oficială a Berlinalei, primul dintre marile festivaluri de film ale anului.

„On body and soul” a obținut cea mai înaltă recompensă a celei de-a 67-a Berlinale în fața producției finlandezului Aki Kaurismaki despre refugiați, ”The Other Side of Hope”, favorit de critici, relatează AFP.

Filmul laureat, care s-a detașat ca lider în cadrul festivalului ce se derulează pe parcursul a zece zile (9-19 februarie) după ce a primit note mari din partea criticilor festivalului, spune povestea unui cuplu care descoperă că visează același vis în fiecare seară. Protagoniștii doresc, dar nu reușesc să comunice, cu excepția acestui vis pe care îl au în comun, în care ea apare în formă de căprioară, iar el un cerb într-o pădure cu zăpadă. Ei vor încerca să se apropie evocând visele lor care îi duc departe de abatorul în care lucrează.

„Ne-am dorit un film simplu, limpede ca apa de izvor și nu știm dacă publicul ne va urma pentru că filmul poate fi văzut doar cu o inimă plină de generozitate”, a declarat regizoarea primind premiul.

”On Body and Soul” este al cincilea lungmetraj al lui Ildiko Enyedi de când a câștigat Camera d’or a Festivalului de film de la Cannes în 1989 pentru comedia-dramă ”My Twentieth Century”, amintește DPA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.