International — 20 februarie 2017
Parlamentul britanic nu-l vrea pe Trump la Londra

Parlamentul britanic va decide luni dacă guvernul ar trebui să anuleze invitaţia adresată preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, pentru o vizită oficială de stat, informează Huffington Post.

O petiţie adresată Parlamentului care cere retragerea invitaţiei a acumulat peste 1,8 milioane de semnături duminică, depăşind cu mult cele 100.000 de semnături necesare pentru a solicita o dezbatere în Parlament.

“Nu ar trebui să fie invitat (Donald Trump – n.r.) la o vizită oficială de stat, pentru a se evita o situaţie ofensatoare pentru regina Elizabeth“, se arată în petiţie care evocă, de asemenea, “vulgaritatea şi misoginismul” lui Trump.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, este de acord cu petiţia şi a declarat, duminică, că Trump ar trebui să fie refuzat din cauza ordinului controversat anti-imigraţie şi decizia de a bloca refugiaţii de la intrarea în Statele Unite, relatează Associated Press, citată de Mediafax.“În aceste circumstanţe, nu ar trebui să îi întindem covorul roşu”, a spus Khan.

Găzduite de Regină, vizitele de stat în Anglia durează, de obicei, câteva zile şi sunt pline de fast: Acestea includ o plimbare până la Palatul Buckingham, într-o trăsură, alături de regimente ale armatei britanice, focuri de armă şi un banchet oficial la palat, unde este sărbătorită oficial vizita, potrivit Mediafax.

Prim-ministrul britanic Theresa May a stârnit controverse nu numai pentru că i-a extins invitaţia lui Trump, ci şi pentru rapiditate: aceasta l-a invitat pe Trump la doar câteva zile de la învestirea sa în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Related Articles

Share

About Author

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *