Ponta nu își mai dorește nicio funcție în PSD

0

Fostul premier Victor Ponta, a declarat miercuri, la Târgu-Jiu, că își dorește ca actualul Guvern să aibă succes, el subliniind însă că este important ca Executivul să fie condus de un singur om, astfel guvernul „se va prăbuși”.

Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu își mai dorește nicio funcție în cadrul PSD și că nici nu a fost consultat de către membrii partidului în legătură deciziile luate în Guvernul Grindeanu, el punctând că se informează din presă despre situația din formațiunea sa politică.

„Partidul m-a consultat în Guvernul Ponta privind deciziile luate, în Guvernul Grindeanu, nu. Nu am vorbit niciodată cu nimeni de la partid și eu mă preocup ca deputat de Gorj și, în special, de Complexul Energetic Oltenia. Nu mai vreau să fiu șef la PSD, nu mai vreau nicio funcție, dar nici nu vreau să ne batem joc de oameni. Dacă ne luăm după propagandiști din ăștia care ieri și-au dat seama că vreau eu să îi iau locul lui Dragnea, nu vreau să îi iau niciun loc lui Dragnea. Eu vreau să aibă performanță PSD că sunt PSD-ist, performanță înseamnă să salvăm Complexul Energetic Oltenia. Știți, dacă facem propagandă, noi ne supărăm pe propaganda securiștilor, dar facem și noi propagandă la fel. (…) Nu fac parte din conducere, nu vreau să fac parte din conducere, nu sunt consultat, nu sunt informat, mă informez din presă. (…) Sper să o ia de la capăt bine (Guvernul — n.r.) și îmi doresc enorm de mult ca Guvernul Grindeanu să aibă succes. Știu un singur lucru, am fost prim-ministru atâta timp, dacă nu conduce un singur om Guvernul, Guvernul se prăbușește. Uitați-vă la Guvernul Cioloș pe care îl conducea și domnul Iohannis, a fost un dezastru. Dacă domnul Grindeanu o să conducă Guvernul o să fie bine, dacă vrem să îl conducem toți, o să fie rău. I-am spus domnului Grindeanu, „Nu asculta de mine, fă tu ce crezi, dar fă” „, a spus Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Tot miercuri, fostul premier Victor Ponta a scris un mesaj, pe Facebook, în care explică ce înseamnă un act de guvernare „eficient şi coerent” şi care sunt pericolele care pot apărea.

Am facut parte din 3 Guverne : 

1. Guvernul „Nastase” unde „mansa” era la Primul Ministru – si cred ca a fost un act de guvernare foarte bun pentru Romania ( crestere economica, pace sociala, acces in NATO si in UE, etc)!
2. Guvernul „Boc” unde mansa era oficial la Primul Ministru, dar il avea mereu pe Traian Basescu dand indicatii, luand decizii, impunand masuri – a fost un dezastru guvernamental.
3. Guvernul „Ponta” unde m-am consultat cu multi oameni, am respectat imperative politice, dar decizia si viziunea guvernamentala mi-au apartinut – cu bune si cu rele! Tocmai pentru a folosi toate resursele mele pentru succesul actului de guvernare am dorit si agreat ca activitatea zilnica a PSD sa fie condusa in mod real in 2012-2015 de catre Liviu Dragnea ( eu pastrand doar un rol de ponderare si reprezentare publica)!

Am vazut si am criticat Guvernul „Ciolos” unde mansa a fost impartita in mod haotic de Presedintele Iohannis cu Premierul Ciolos si cu „Sistemul” – deja 3 piloti !!! Catastrofa era previzibila si inevitabila!
Acum vad Guvernul „Grindeanu” (pe care l-am votat si al carui succes m-ar face foarte fericit si linistit) cum are deja 4 piloti ! Langa Premier trage de mansa cu toata puterea si presedintele Iohannis (instalarea cu forta in capul mesei de la Palatul Victoria sau somatiile legate de buget sunt elemente evidente) / trage vizibil si Presedintele PSD, Liviu Dragnea (care nu doar ca a anuntat la inceput membrii Cabinetului, dar ii si coordoneaza direct si prezinta public toate lucrurile pozitive – cele negative le lasa pentru bietii ministri) / exista din ce in ce mai vizibil si public si a patra „mana” pe mansa – cea a Sistemului care transmite prin vocea Procurorului General sau al Procurorului Sef DNA ce ordonante sau legi trebuie sa adopte sau sa nu adopte Guvernul, cine poate sau nu poate sa fie Ministru sau Secretar de Stat – ba chiar si cate salarii se pot mari din ipoteticele si fantezistele „prejudicii” ( nu are rost sa va spun ca in 2016 cu Guvernul Tehnocrat procentul real de recuperare a atins minimul istoric de sub 10%)!

O intrebare simpla : dvs vedeti un avion si in cabina sunt 4 piloti care se imbrancesc si tipa unul la altul va mai urcati in el? Sau daca deja sunteti inauntru va uitati dupa „Iesirea de Urgenta” sau va rugati la Dumnezeu sa ajungeti cat mai repede la aterizare ca sa fugiti mancand pamantul bucurosi ca ati scapat?

Adaugati la acest tablou sumbru inca doua elemente :
1. In jurul „avionului” Romania este o furtuna teribila – Rusia, Ucraina, Turcia, Siria, Grecia , etc / iar „controlorii de zbor” de la Washington si Bruxelles au atat de multe probleme interne incat Romania este ultima lor preocupare
2. Romania inca mai are „combustibil” economic din perioada foarte buna 2013-2015 !!! O mare parte insa a fost deja consumat in 2016 si acum deja acul indicator se apropie de zona rosie!

Imi fac datoria sa spun aceste lucruri pentru ca imi pasa de Romania si pentru ca stiu foarte bine despre ce vorbesc!
Ma adresez oamenilor care gandesc cu mintea lor – manipularile propagandistice de tipul „iata si Ponta spune ca e rau Guvernul PSD” sau „Ponta simte schimbarea si vrea sa-i ia locul lui Dragnea” sunt pentru securisti si prosti care ma lasa deja indiferent!„, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.