Astra Giurgiu, eliminată din Europa League
Astra a fost eliminată, joi, din 16-imile de finală ale Europa League, după 0-1 şi 2-2 în „dubla” cu belgienii de la Genk.
Genk a început în atac partida retur, însă Schrijvers nu a nimerit spaţiul porţii, iar şutul lui Trossard a fost respins de Silviu Lung. Cea mai importantă ocazie de atac a Astrei i-a aparţinut lui Budescu, pe finalul primei reprize. Atacantul a primit mingea de la Teixeira şi a şutat din prima, dar balonul a trecut peste poarta lui Ryan.â
Belgienii au avut iniţiativa în atac şi în cea de-a doua parte, iar în minutul 67 Pozuelo a executat excelent o lovitură liberă de la marginea careului, lateral-stângă, în vinclul porţii apărate de Silviu Lung.
Genk a închis excelent spaţiile pe final, iar giurgiuvenii nu a reuşit revenirea. Astra părăseşte competiţia după 2-3 la general. De cealaltă parte, Genk a ajuns la a şaptea victorie din şapte meciuri în acest sezon de Europa League.
Genk – Astra 1-0 VIDEO
A marcat: Pozuelo ’67