FBI refuză să facă jocurile administrației Trump

Biroul Federal de Investigații (FBI) al SUA a respins o cerere recentă a Casei Albe de a dezminți relatările despre contactele dintre staff-ul de campanie al președintelui Donald Trump și serviciile ruse înainte de alegerile ce au avut loc în noiembrie 2016, a relatat joi CNN, citat de agenția DPA.

Potrivit unor oficiali americani, citați de CNN, administrația Trump i-a cerut FBI să intervină.

O asemenea cerere este neobișnuită, deoarece ea contravine restricțiilor asupra unor astfel de contacte dintre Casa Albă și FBI în așteptarea anchetei.

The New York Times și CNN au relatat anterior, în cursul acestei luni, că staff-ul de campanie al lui Trump, inclusiv fostul șef de campanie Paul Manafort, a avut ”contacte repetate” cu înalți oficiali ai serviciilor ruse în timpul anului de dinainte de victoria surpriză în alegeri a lui Donald Trump.

Un oficial al Casei Albe a declarat pentru CNN că cererea a fost făcută doar după ce FBI a indicat că este de părere că relatările sunt inexacte.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat, de asemenea, că CNN a interpretat greșit cererea. ”Noi nu am încercat să anulăm toată această poveste. Le-am cerut să spună adevărul”, a afirmat Spicer, potrivit CNN.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.