Becali, criză de nervi după egalul de la Mediaș

0

Steaua a remizat duminică seara la Mediaş, scor 1-1, şi se află pe locul doi în Liga 1, la cinci puncte în urma liderului Viitorul Constanţa. După partidă, Gigi Becali a fost foarte nervos.

„Am vrut să intervin imediat pentru că am făcut anumite declarații în trecut față de echipa mea. Și acum vreau să vă cer iertare. Vreau să le cer iertare și celor de la Gaz Metan, că le-am furat două puncte astăzi. Nu meritam niciodată să scoatem egal.

Această echipă a mea este de divizia B, nu merită niciodată să joace în play-off. Suntem circul Ligii 1. Nu înțeleg ce se întâmplă, jucăm foarte prost, nu legăm trei pase. Nu înțeleg cum jucătorii noștri nu pot construi deloc, aşa ceva nu se poate”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport Special.

Gigi Becali consideră că este o conspirație la mijloc și susține că va demara o anchetă internă. El se gândește chiar să cedeze echipa. „Nu este posibil să nu poți să legi două pase. Nu e normal așa ceva. Nu știu ce se întâmplă. Mă îngrijorează că noi nu legăm 3 pase. Noi nu suntem fotbaliști, suntem ca la circ. Acum l-am întrebat pe Mache (n.r. – Marius Ianuli), ce se întâmplă. Înseamnă că este ceva în neregulă, este ceva la mijloc. Este inadmisimibil ca o echipă să joace așa de prost. O să aflu eu despre ce e vorba, poate s-a întâmplat ceva prin cantonament, băutură, indisciplină, nu știu, dar o să aflu. Dacă se mai joacă așa o să-i dau echipa lui Talpan”, a mai spus Gigi Becali.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.