„Teatru. Doar teatru”, campanie lansată de Nottara

Teatrul Nottara lansează pe pagina de Facebook, www.facebook.com/Nottara, campania „Teatru. Doar teatru”, informează un comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, Agerpres.

Campania constă într-o serie de materiale video cu unii dintre cei mai apreciați actori din trupa Teatrului Nottara, care povestesc cum a început pentru ei pasiunea pentru scenă.

Printre actorii implicați în campanie se află Dan Bordeianu, Luminița Erga, Alexandru Mike Gheorghiu, Alexandru Jitea, Diana Roman, Andi Vasluianu, Adrian Văncică, Vlad Zamfirescu. Ei vor împărtăși cu privitorii primele întâlniri cu lumea fascinantă a teatrului.

„Ce actor i-a dat lui Adrian Văncică adresa de acasă pe carnețelul de autografe? Ce a crezut comisia de admitere când, în timpul examenului, lui Alexandru Jitea i s-a lipit limba de cerul gurii și nu a mai putut vorbi? Întâlnirea cu ce mare actriță a emoționat-o până la lacrimi pe Luminița Erga? Acestea sunt doar câteva dintre poveștile al căror final poate fi aflat urmărind campania ‘Teatru. Doar teatru'”, se arată în comunicatul citat.

Primul material din serie conține povestiri ale actorilor Adrian Văncică și Diana Roman poate fi urmărit și pe canalul de YouTube al teatrului.

Potrivit comunicatului, clipurile vor fi lansate periodic până în data de 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului, când va fi anunțată o altă inițiativă a Teatrului Nottara.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.