Trump a susținut primul discurs în fața Congresului!

0

Preşedintele american Donald Trump a condamnat „ameninţările vizând centrele comunitare evreieşti şi vandalizarea cimitirelor evreieşti”, precum şi un recent atac armat cu conotaţii rasiste din Kansas, în primul discurs ţinut de noul preşedinte în faţa Congresului după instalarea la Casa Albă.

Președintele american, Donald Trump, ales cu un program naționalist și izolaționist, a avertizat marți seară în fața Congresului că nu va apăra interesele comunității internaționale, dar pe cele ale Americii, relatează AFP.

„Treaba mea nu este să reprezint lumea. Treaba mea este să reprezint Statele Unite”, a declarat președintele american în primul său discurs ținut în fața Congresului.

Cu toate acestea, Donald Trump, care a criticat vehement în trecut Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană, le-a dat asigurări aliaților europeni că Washingtonul va continua „să susțină NATO cu fermitate, o alianță clădită după două războaie mondiale care au răsturnat fascismul și după un război rece care a învins comunismul”.

Președintele american, Donald Trump, a denunțat marți seară, în primul său discurs ținut în fața Congresului după instalarea la Casa Albă, „amenințările vizând centrele comunitare evreiești”, precum și rasismul, după o serie de agresiuni petrecute în ultimele săptămâni în SUA, anunță AFP și dpa.

„Recentele ameninţări vizând centrele comunitare evreieşti şi vandalizarea cimitirelor evreieşti, precum şi atacul armat de săptămâna trecută din Kansas City, ne reamintesc că deşi suntem o naţiune divizată în ceea ce priveşte politicile, suntem o ţară care este unită în condamnarea urii şi răul în toate formele sale”, a declarat preşedintele american în deschiderea primului său discurs în faţa Congresului, potrivit The Associated Press.

Președintele american, Donald Trump, a promis marți să consacre mii de miliarde dolari investițiilor publice și private pentru a reface nivelul infrastructurilor SUA, transmite AFP.

„Pentru a lansa reconstrucția țării, voi cere Congresului să aprobe o legislație care va declanșa investiții de mii de miliarde de dolari pentru infrastructurile din Statele Unite, finanțate cu ajutorul capitalurilor publice și private, și va crea milioane de locuri de muncă”, a declarat el cu ocazia primului discurs ținut în fața Congresului după instalarea la Casa Albă.

„America a cheltuit aproape șase mii de miliarde de dolari în Orientul Mijlociu, în timp ce infrastructurile la noi se degradează. Cu aceste șase mii de miliarde de dolari am fi putut reconstrui țara noastră de două ori, chiar de trei ori dacă am fi avut lideri care să aibă capacitatea de a negocia”, a adăugat el, fără să ofere detalii despre modalitățile de realizare a acestui plan de investiții.

Președintele american, Donald Trump, a promis, marți, seară, cu ocazia primului său discurs în Congres de la instalarea la Casa Albă, să lanseze „în curând” ridicarea zidului la frontiera mexicană.

„Trebuie să restabilim integritatea și statul de drept la granițele noastre. Pentru aceasta, vom începe în curând construcția unui mare zid de-a lungul graniței noastre de la sud. Vom începe înainte de termen și, odată finalizat, va fi o armă eficientă împotriva criminalității și a drogurilor”, a spus Donald Trump, fără să se pronunțe dacă Mexicul va plăti pentru acest zid.

Aplicarea riguroasă a legislației americane în domeniul imigrației va avea un efect benefic asupra nivelului salariilor și a șomajului, urmează să declare marți seară președintele american, Donald Trump, potrivit unor fragmente din discursul său în Congres, scrie AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.