Numărul milionarilor români, în creștere!

Numărul de români cu o avere de peste un milion de dolari a ajuns în 2016 la 11.200, în creştere cu 3,7% faţă de 2015, iar 180 deţineau o avere de peste 30 de milioane de dolari, reiese din raportul realizat de compania de consultanţă imobiliară Knight Frank, pe baza datelor furnizate de compania de cercetare New World Wealth.

În 2026 numărul de români cu o avere de peste 1 milion de dolari va ajunge la 12.300.

În ceea ce priveşte bogaţii cu o avere de peste 10 milioane de dolari, numărul acestora a ajuns la 490 de persoane în România anul trecut, faţă de 470 de persoane în 2015.

Compania de consultanţă estimează că numărul românilor cu o avere de peste 10 milioane de dolari va ajunge la 540 în următorii zece ani.

Studiul mai arată că anul trecut, 180 de români deţineau averi de peste 30 de milioane de dolari, mai mult cu 10 persoane faţă de 2015. Pentru 2026, autorii studiului estimează că numărul acestora va atinge 200 de persoane.

În 2016, existau 21 de români care deţineau averi de peste 100 de milioane de dolari, mai mult cu o persoană faţă de 2015.

În ceea ce priveşte miliardarii României, numărul acestora a rămas constant. Astfel, în 2016 circa 2 persoane deţineau averi de peste 1 miliard de dolari, un număr similar cu cel din 2015.

Numărul persoanelor foarte bogate(cu o avere mai mare de 30 de milioane de dolari) din lume a crescut cu 6.340 în 2016, totalul fiind la 193.490, potrivit raportului.

Această creştere inversează declinul de 3% văzut în 2015. Cele mai multe persoane considerate foarte bogate, cu averi de peste 30 de milioane de dolari, din lume trăiesc în America de Nord, aproximativ 73.000, fiind urmat de Europa, cu circa 49.600, iar Asia rămâne pe locul trei, dar foarte aproape de Europa, cu aproximativ 46.000.

Previziunile pentru următorii 10 ani arată că Asia va depăşi considerabil Europa.

„Chiar dacă vom avea o perspectivă economică mai clară pentru Marea Britanie si SUA doar în următoarele 12-24 luni, raportul constată că în Europa, Marea Britanie rămâne pe primul loc în ceea ce priveste populatia ultra-bogata, cu o estimare de creştere de 30% în urmatorii 10 ani”, se mai arată în raport.

Tot în următorii 10 ani, autorii studiului se aşteaptă o creştere mai mare a populatiei foarte bogată în SUA în comparaţie cu multe alte ţări dezvoltate, în pofida incertitudinilor politice din jurul noului preşedinte.

„O influenţă esenţială asupra veniturilor în 2016 a avut-o performanţă pieţelor bursiere în dolari. În multe ţări, aceasta a fost mult mai puternică în 2016 decât în 2015. Chiar dacă există incertitudini pe scară largă, avem şi fundamente puternice în multe economii, cu semne de progrese reale în ceea ce priveşte reglementările care pot să contribuie la înflorirea economiei în unele locuri”, a declarat directorul de cercetare de la New World Wealth, Andrew Amoils.

Knight Frank are sediul în Londra şi operează în 413 birouri, din 60 de ţări, pe şase continente şi are peste 14.000 de angajaţi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.