Alexandru Repan, întâlnire cu publicul la Nottara

Actorul Alexandru Repan a dat întâlnire publicului joi seară, la Teatrul Nottara, la cafeneaua literar-artistică, în care și-a propus să creeze o atmosferă boemă, cu „proze și poezii vii peste timp”.

Alături de Alexandru Repan au fost pe scenă actorii Luminița Erga, Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Raluca Gheorghiu și Sorin Cociș, acompaniați la pian de compozitorul George Marcu, informează Agerpres.

Ei au recitat versuri din „mari poeți minori”, după cum a spus Alexandru Repan, — George Topîrceanu, Ion Minulescu și Jacques Prevert.

„În această seară ne-am gândit ca pentru prima seară a cafenelei noastre literare să vă oferim un titlu mai ciudat: ‘Mari poeți minori’. Cineva ar putea spune că e o prostie. Altul, mai școlit, că e ceva de neînțeles. Nu, este vorba doar de o glumă. Este vorba de niște mari poeți ca Minulescu, Jacques Prevert, George Topîrceanu, poeți pe care critica literară i-a catalogat drept poeți minori, dar nu în sensul peiorativ al cuvântului, ci în sensul în care în muzică gamele majore și gamele minore stau împreună reunind, din când în când, o simfonie”, a spus Alexandru Repan, în deschiderea cafenelei literare.

Printre poeziile recitate, timp de o oră și zece minute, s-au aflat „A murit dresorul de sticleți”, „Romanță fără muzică”, Strofe pentru foc”, „Păpușa automată” de Ion Minulescu, „Balada călătorului”, „Balada morții”, „Chinurile lui Ulise”, „Vara la țară” de George Topîrceanu, sau „Pater noster”, „La vânat balene”, „Măturătorul”, „Cafeaua de dimineață” de Jacques Prevert.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.