Ministrul Muncii promite dublarea salariilor bugetarilor

Astăzi au început discuţiile cu sindicatele din Ordinea publică şi Sănătate pe Legea salarizării unitare. Salariile de la stat de până în 4000 de lei se vor dubla, iar cele peste această sumă ar urma să crească cu 45 la sută. Este scenariul anunţat de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.

Astăzi ar trebui să aibă loc negocieri între liderii sindicatelor din Ministerul de Interne şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu , a transmis Andreea Anghel, de la Ministerul Muncii. Principala lor nemulţumire este legată de sporuri.

Concret, salariul lor minim a crescut de la 1.200 de lei la aproximativ 1.400 de lei. Însă toţi poliţiştii sunt nemulţumiţi că sporurile nu sunt în concordanţă cu aceste salarii şi se aplicî sporurile din anul 2007. Chiar liderul SNPPC (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual)  spunea că aceste sporuri contează foarte mult, în condiţiile în care 25% din 600-700 de lei nu seamănă deloc cu 25% din 1.400 de lei. Mai mult, ei ameninţă că, dacă aceste revendicări nu le vor fi ascultate în această lună, ar urma să pregătească două mitinguri de amploare.

A ajuns deja la Ministerul Muncii liderul SNPPC, Dumitru Coarnă, sunt aşteptaţi şi liderii altor sindicate.

Dumitru Coarnă, liderul SNPPC: „De fapt, suntem discriminaţi, pentru că dacă privim salarizarea şi un stat de paltă de la Ministerul Sănătăţii raportat la Ministerul de Interne, o să vedeţi că sunt diferenţe fundamentale. De exemplu, un poliţist cu funcţie de conducere, care instrumentează dosare penale, conduce maşini, foloseşte armament, participă efectiv la ordinea şi siguranţa publică, lucrează suplimentar între 80 şi 100 de ore lunar, câştigă în medie 3.000 de lei, iar un şofer pe Salvare – 5.000 de lei. Şoferul de pe Salvare doar conduce maşina, nu face nimic altceva, nu este executant medical, nu face transfuzii, are cu el un asistent medical”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.