Se reia Festivalul ”Periam Port – Rock la Mureș”
Festivalul ”Periam Port – Rock la Mureș” se va relua în această vară, după opt ani de întrerupere, manifestarea urmând să fie înscrisă în agenda Asociației pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului (ADPT) a Consiliului Județean (CJ) Timiș, ca eveniment ce va fi promovat în cadrul proiectului Timișoara Capitală Culturală 2021.
”În perioada 2002—2008, noi am organizat șapte ediții succesive și ne-am gândit să-l revigorăm, dacă avem și sprijin. La fiecare dintre edițiile precedente veneau câte șase-șapte mii de participanți, trupe din Ungaria și Serbia, și din toată țara. Cei care iubesc fenomenul rock iubesc și natura și vin cu cortul, preferând camparea pentru înnoptare. Noi avem un teren mare pe care-l amenajăm în acest sens, dar sunt și persoane private care primesc pentru înnoptare turiști”, a declarat luni, pentru Agerpres primarul comunei Periam, Cornel Dumitrașcu.
Turiștii care vor veni la festivalul de la Periam vor putea servi masa la terasele amplasate în port.
Delia Barbu, directorul executiv al APDT, susține că asociația pe care o conduce va acorda tot sprijinul pentru revitalizarea acestui eveniment, apreciind faptul că primul pas în acest demers l-a făcut edilul din Periam, care a venit cu propunerea.