Secţia ATI de la Spitalul de Arşi se redeschide

0

Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală a fost redeschisă, luni, după ce activitatea a fost suspendată aproximativ opt luni.

„A fost deschisă Secţia ATI a Spitalului de Arşi. Primăria Sectorului 1 a terminat lucrările la jumătatea lunii ianuarie. Aproape o lună de zile au durat verificările de către DSP. Secţia poate fi folosită începând de astăzi”, a declarat Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, pentru Mediafax.

Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Arşi din Capitală a închisă în iulie 2016, după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la decesul unei femei care iniţial ar fi fost supusă unei transfuzii greşite de sânge dar şi imagini cu un bolnav pe rănile căruia se aflau larve. Ulterior apariţiei informaţiilor, a fost demarat un control în urma căruia Inspecţia Sanitară a desci suspendarea activităţii Secţiei de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Arşi şi au dispus amenzi contravenţionale în valoare de 6.000 de lei. În ambele cazuri au fost deschise dosare penale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.