Orașul Orșova, inundat de gunoaie
Oraşul Orşova este în stare de alertă. Prefectul judeţului Mehedinţi a luat ieri această decizie extremă pentru că, de aproape două luni, zece mii de localnici stau cu deşeurile în stradă. Solicitarea comitetului local pentru situaţii de urgenţă a fost aprobată ieri după-amiază de către prefectul judeţului Mehedinţi. Autorităţile locale din oraşul de la Dunăre trebuie să facă acum demersuri şi să găsească o firmă care ridice deşeurile de pe domeniul public.
Pe străzile din Orşova s-au format munţi de gunoi, deoarece deşeurile nu au mai fost ridicate de 50 de zile. Consiliul Local a reziliat contractul cu operatorul de salubritate, însă doar acesta avea licenţă să ridice deşeurile din oraş. Sitiuaţia devenise dramatică şi putea fi deblocată doar prin declararea stării de alertă.
După şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul de Mehedinţi a aprobat instituirea stării de alertă.
Prin declararea stării de alertă, problema ridicării deşeurilor cade în sarcina autorităţilor orşovene. Acestea au la dispoziţie zece zile să găsească un operator de salubritate care să ridice deşeurile şi să le depoziteze la o groapă ecologică.