Grindeanu s-a întâlnit cu cancelarul Austriei

Premierul Sorin Grindeanu a avut prima întâlnire bilaterală din cadrul vizitei pe care o face la Bruxelles, în aceste zile, cu Christian Kern, cancelarul Austriei, cu care a agreat stabilirea unei vizite oficiale la Viena pentru o discuţie aprofundată despre viitorul UE, temele de discuţie dintre cei doi oficiali fiind legate de situaţia actuală din România, buna cooperare economică, socială şi culturală dintre cele două state şi procesul de pregătire a preluării Preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.

Guvernul informează că cei doi oficiali au discutat cu privire la priorităţile aflate pe agenda europeană, cu accent asupra temelor discutate la Consiliul European din 8-9 martie, Grindeanu reconfirmând angajamentul ferm al României de a contribui activ la consolidarea proiectului european, inclusiv din perspectiva Brexit şi a dezbaterilor legate de viitorul Uniunii Europene.

“România îşi menţine clar poziţia privind aprofundarea Uniunii, cu toate politicile şi proiectele sale de succes, mai ales Piaţa Internă, Spaţiul Schengen şi zona Euro. Reconfirm susţinerea României faţă de o Europă consolidată, unitară şi inclusivă“, a subliniat prim-ministrul Grindeanu.

În timpul întrevederii, cei doi oficiali au agreat efectuarea, în perioada următoare, a unei vizite oficiale a premierului Grindeanu la Viena, în contextul dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene, precizează sursa citată.

Un alt punct al discuţiei a vizat relaţiile economice dintre cele două ţări, cu accent pe investiţiile cu capital austriac în România, având în vedere faptul că Austria este unul dintre principalii parteneri comerciali ai ţării noastre.

Totodată, Grindeanu a prezentat pe scurt priorităţile Guvernului pentru perioada următoare, continuarea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri fiind printre preocupările Executivului.

La rândul său, cancelarul Austriei, Christian Kern, l-a asigurat pe Grindeanu că va susţine România în efortul de atragere a fondurilor europene pentru finanţarea proiectelor care să contribuie la remedierea condiţiilor din penitenciare şi l-a felicitat pentru rezultatul alegerilor parlamentare.

O altă discuţie a vizat procesul de pregătire a preluării Preşedinţiei Consiliului UE, ţinând cont de faptul că România va prelua Preşedinţia în primul semestru al anului 2019.

La întrevedere a participat şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, care a subliniat că Preşedinţia Consiliului UE reprezintă o provocare pentru România şi a arătat că autorităţile de la Bucureşti vor colabora îndeaproape cu cele austriece având în vedere că România va prelua preşedinţia Consiliului UE de la Austria.

Discuţia dintre cei doi oficiali a durat aproximativ  20 de minute şi la întâlnire a participat şi Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.