Alarmant: Copii, „educați” prin bătăi și țipete!

Cel mai recent studiu realizat de UNICEF arată că trei din 10 părinţi cred că pedeapsa este folositoare, 11% îşi lovesc imediat copilul cu palma şi 54% dintre părinţi ridică frecvent vocea la copii.

„Violenţa asupra copiilor este un fenomen complex şi îngrijorător şi este nevoie de intervenţii pe termen lung. Ştim că cele mai multe acte de violenţă se petrec în spatele uşilor închise. Sunt nenumărate cazuri, în continuare, în ţara noastră, de abuzuri asupra copiilor. Doar în primele nouă luni ale anului 2016, au fost raportate peste 10.000 de cazuri de violenţă, dar ştim cu toţii că în spatele fiecărui caz raportat exită multe alte cazuri de violenţă neraportate”, a declarat Despina Andrei, manager de comunicare UNICEF.

În urma statisticilor făcut de UNICEF în România, a reieşit că 11% dintre părinţi îşi pălmuiesc copiii, iar 16 procente cred că bătaia este ruptă din rai.

Acelaşi raport evidenţiază că trei părinţi din 10 folosesc pedeapsa ca metodă de educare, iar peste jumătate (54%) obişnuiesc să ridice vocea la cei mici.

„În România, deşi s-au înregistrat progrese importante, violenţa este o realitate în care trăiesc foarte multe femei şi mulţi copii. În fiecare an, există aproximativ 13.000 de cazuri de abuz fizic şi emoţional, de neglijare şi de exploatare a copiilor. În continuare, multe forme de violenţe sunt percepute ca fiind un comportamenl normal. În România, există 300.000 de copii care se află în afara sistemului de educaţie, iar doi copii din 10 nu termină clasa a opta”, a explicat Sandie Blanchet, ambasador UNICEF în România.

Sursa: Mediafax

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.